Mihai Mărgineanu, la 30 de ani la Mineriadă: ”Minerii au fost susținuți de băieții care acum sunt milionari”

16 iunie 2020 14:43   Național
Ultima actualizare:

Au trecut 30 de ani de la Mineriadă. Pe 13 iunie 1990, minerii au năvălit în Capitală aduși la cererea lui Ion Iliescu, pe atunci șeful statului. Mihai Mărgineanu este de părere că ”minerii au fost susținuti de băieții care s-au transformat în milionarii de astăzi ai României”.

Trei zile au cutremurat România. După Revoluția din decembrie 1989, românii au mai avut parte de lupte de stradă crâncene. Din 13 până în 15 iunie 1990, s-a dat asaltul asupra civililor care protestau în Piața Universității.

Forțele de ordine, ajutate de circa 5.000 de mineri aduși cu trenurile din Valea Jiului, au îndepărtat oamenii cu o brutalitate fără precedent. Patru oameni au murit şi peste 1.300 au fost răniţi.

După 30 de ani, avem un bilanț al victimelor, însă, nici un vinovat care să răspundă pentru ele.

”Acum 30 de ani veneau  minerii în București. Cu susținerea SRI de atunci, a Poliției, a administrației conduse de Ion Iliescu și a băieților care s-au transformat în milionarii de astăzi ai României atât de respecatați de populația din ce în ce mai slab pregatită. Au intrat în Parlamentul României printre neo-comuniștii de atunci, dar și printre cei care sperau să scoată țara din bezna în care se zbătea. Au bătut oamenii pe stradă. Au spart și au furat și s-au lăsat manipulați de șefii lor vânduți politicului. Șefii lor și-au luat pedepse binemeritate, iar ei s-au văzut disponibilizați ani mai tarziu. O soartă oribilă pentru toți cei implicați atunci. Singurul care le-a spus că locul lor nu e parlament a fost Ion Rațiu. Nimeni altul decât gentlemenul de la Londra de care râdeau proștii că poartă papion. D-aia zic peste tot: învățați carte, oameni buni, că altfel riscăm să repetam greșelile parinților și bunicilor noștri ”, a postat cântărețul Mihai Mărgineanu pe pagina sa de Facebook.

Cum a început ”Golaniada” distrusă de mineri  

Pe 22 aprilie 1990, un grup de persoane a ocupat Piaţa Univeristății şi a declarat-o ”zonă liberă de neocomunism”. În zilele următoare, numărul celor care protestau a crescut.

Erau momente când se strângeau 50.000 de persoane care scandau împotriva guvernării FSN. Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), Ion Iliescu, îi numea pe protestatari ”huligani” şi ”golani”.

Ultimul apelativ a fost asumat de protestatari drept un titlu de onoare și și-au prins în piept titulatura, scrisă cu litere de-o șchioapă.

Ana Blandiana, Florin Iaru, Mircea Dinescu, Victor Rebengiuc, la acea vreme rector al Academiei de Teatru şi Film, Ion Caramitru şi Dragoş Pâslaru, regizorul Nae Caranfil, Alexandru Andrieş şi Cristian Paţurcă, profesorul Emil Constantinescu, părintele Galeriu şi disidenta Doina Cornea s-au numărat printre cei care au apărut în faţa mulţimii pentru a-şi arăta sprijinul şi implicarea.

Ce revendicau ”golanii” strânși în Piața Universității

Printre revendicările ”golanilor” din Piaţa Universităţii se aflau amânarea alegerilor, o nouă lege electorală, aplicarea imediată a punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara care prevedea eliminarea foştilor activişti comunişti din viaţa politică şi judecarea celor care au organizat şi condus represiunea împotriva revoluţionarilor din decembrie 1989.

Regimul condus de Ion Iliescu a refuzat să dea curs solicitărilor. Într-o şedinţă a CPUN în care generali ai MAI se plângeau că poliţiştii care trebuiau să asigure ordinea au fost agresaţi, Mircea Dinescu avertiza poliţia să reziste tentaţiei de a interveni în forţă.

”Să nu ne trezim din nou cu minerii că vin să facă ordine în Capitală”, spunea Dinescu. ”S-ar putea”, a comentat atunci Iliescu.

În pofida permanentizării manifestaţiilor anticomuniste din Piaţa Universităţii, FSN şi Ion Iliescu au obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile din 20 mai 1990.

Acesta a devenit preşedinte al României pentru un mandat de doi ani, cu un scor de 85%, obţinut într-un singur tur de scrutin.

Pe baza succesului din alegeri, conducerea FSN încearcă pe 13 iunie 1990 evacuarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv cu ajutorul unor muncitori de la IMGB care scandau ”Noi muncim, nu gândim” sau ”Moarte intelectualilor”.

Apelul lui Ion Iliescu din 13 iunie 1990

Cei din Piaţa Universităţii au ripostat la violenţele forţelor de ordine mergându-se până la asedierea şi incendierea sediilor Ministerului de Interne şi Poliţiei Capitalei. 

De asemenea, a fost întreruptă emisia TVR, deşi televiziunea nu încetase să emită în circumstanţe mult mai severe în zilele Revoluţiei.

”Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Elemente declasate, manevrate de forţe interesate în destabilizarea ţării şi ignorarea opţiunii exprimate de poporul nostru s-au dedat la acte grave de violenţă. Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”, era apelul lui Ion Iliescu în 13 iunie 1990. Până seara, forţele de ordine ale MAI au golit Piaţa Universităţii, iar o parte din protestatari au fost reţinuţi.

”Golaniada” fusese oprită.

Citește și:

https://www.click.ro/news/national/video-30-de-ani-de-la-mineriada-din-13-15-iunie-premierul-ludovic-orban-piata

https://www.click.ro/news/national/ion-iliescu-luat-la-intrebari-dupa-25-de-ani-de-la-mineriada

Mai multe