Mihai Tudose, prima vizită în calitate de premier. Unde va merge

9 iulie 2017 13:52   Național
Ultima actualizare:

Prima vizită în calitate de premier a lui Mihai Tudose va fi la Bruxelles, săptămâna viitoare. Primul-ministru are programate întâlniri cu preşedinţii Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, în cadrul unei conferinţe de presă, că Mihai Tudose intenţionează să facă, săptămâna viitoare, o primă vizită în calitate de premier, la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficialii europeni.

"Cooperarea internaţională, domeniul afacerilor europene, vor reprezenta într-adevăr axe prioritare pentru executiv şi o dovadă se va vedea săptămâna viitoare, când într-adevăr premierul României intenţionează şi sper să realizeze, evident, să facă o primă vizită la Bruxelles pentru a se întâlni cu oficialii europeni. Întâlniri la care am plăcerea să particip în calitatea mea de ministru delegat pentru Afaceri Europene pentru a transmite acest mesaj ferm, România şi actualul Guvern îşi respectă toate angajamentele asumate anterior şi are de gând să aibă o colaborare foarte bună cu partenerii europeni şi în acelaşi timp să-şi susţină cauza, atunci când este cazul, în raport cu partenerii noştri de acolo", a spus Victor Negrescu, potrivit România Tv.

Mai multe