Mii de ieşeni, aşteptaţi sâmbătă la Ziua Unirii. Ce au pregătit autorităţilor

23 ianuarie 2015 16:03   Național
Ultima actualizare:

Câteva mii de ieşeni sunt aşteptaţi sâmbătă la manifestările organizate de Ziua Unirii şi la care şi-au anunţat participarea şi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta, iar pregătirile sunt în desfăşurare, statuia domnitorului Cuza fiind spălată, iar străzile din zonă fiind măturate.

Autorităţile locale estimează că la manifestările care vor avea loc sâmbătă în centrul Iaşiului vor asista câteva mii de persoane, atât primarul municipiului, Gheorghe Nichita, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, făcând apel la ieşeni să vină în număr mare la acest eveniment, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pentru acest eveniment au fost mobilizaţi peste 200 de jandarmi şi poliţişti care se vor afla în zona centrală a oraşului pe toată durata manifestărilor.

La manifestările care vor fi organizate la Iaşi de Ziua Unirii Principatelor Române şi-au anunţat participarea şi preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta şi mai mulţi miniştri, precum şi parlamentari şi şefi de instituţii.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Iohannis va susţine un discurs în Piaţa Unirii, începând cu ora 10.15, apoi va depune o coroană la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, după care va merge la Biserica ”Sfinţii Trei Ierarhi”, la mormântul domnitorului.

Manifestările din Piaţa Unirii vor fi deschise, sâmbătă, la ora 9.00, cu un concert de muzică populară susţinut de Aurel Tamaş, Margareta Clipa, Nicolae Glib şi Daniela Condurache, după care mai mulţi actori vor urca pe scenă pentru a interpreta o scenetă istorică. De asemenea, va fi oficiată şi o slujbă religioasă, vor avea loc discursuri ale oficialităţilor, precum şi o paradă militară şi hora Unirii.

Pentru participanţii la eveniment autorităţile locale au pregătit 5.000 de porţii de fasole şi cârnaţi şi vin fiert, care vor fi împărţite imediat după terminarea manifestărilor.

Pentru sâmbătă seară este programată retragerea cu torţe a militarilor din Garnizoana Iaşi, pe traseul Piaţa Unirii-Piaţa Culturii.

Mai multe