Mii de oameni se vor ruga azi la Peştera Sfântului Apostol Andrei
An de an, pe 30 noiembrie, credincioşi din toate colţurile ţării se adună la peștera de lângă comuna constănțeană Ion Corvin, unde a sălășluit în secolul al III-lea Sfântul Apostol Andrei, Întâiul Ucenic al lui Iisus Hristos. Astăzi sunt aşteptaţi mii de pelerini, care vin să se roage pentru sănătate şi pentru iertarea păcatelor.
Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, este prăznuit la 30 noiembrie, zi declarată sărbătoare națională. Propăvăduind Cuvântul lui Hristos, Întâiul Ucenic al Mântuitorului Iisus Hristos a poposit în secolul al III-lea pe tărâmul Dobrogei de astăzi. Sfântul Apostol Andrei a adus creştinismul pe meleagurile noastre.
Ierarhi din străinătate
La mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei va fi oficiată azi, de la ora 9.00, Sfânta Liturghie. Slujba va fi ţinută de Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de ierarhi din ţară şi din străinătate, printre care ÎPS Iacob, mitropolit de Mitilini (Grecia), ÎPS Hrisostom, mitropolit de Brod (Bosnia), ÎPS Alexei, arhiepiscop de Balta şi Ananiev (Ucraina) şi ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Credincioşii vor putea cinsti moaştele Sfântului Apostol Pavel, aduse din Mitropolia de Veria a Greciei.
Răstignit pe crucea în formă de X
Peștera se află în colțul Dobrogei, lângă Ostrov, la circa patru kilometri de comuna Ion Corvin, aproape de granița cu Bulgaria. A fost adusă la lumină de învăţaţi ai Dobrogei, care ştiau de la strămoşi legendele despre peşteră şi despre izvorul tămăduitor din apropiere, care a țâșnit unde a bătut Apostolul cu toiagul.
Apostolul a sălășluit aici, pe un pat săpat în piatră, în ultimul său popas spre moarte. Din Scythia, Andrei avea să plece spre Patras, în Grecia, unde și-a aflat sfârșitul, ca martir creștin. Sfântul a fost răstignit pe crucea în formă de X, care este cunoscută de atunci ca fiind „crucea Sfântului Andrei“.
Proclamat "Ocrotitorul României"
Peștera a fost sfințită în 1944, iar mănăstirea ridicată alături este îngrijită de călugări. Din 1995, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis ca praznicul Sfântului Andrei să fie marcată cu cruce roșie în calendarul bisericesc. În anul 1997, Apostolul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României“.
Andreea Marin: ”Îmi petrec ziua cu fiica mea”
“Zâna surprizelor” își serbează azi onomastica, iar pe 15 decembrie sărbătoreşte din nou, întrucât Violeta, fiica sa și a lui Ștefan Bănică, împlinește 9 ani. De Sfântul Andrei, vedeta va petrece împreună cu cei dragi. ”Voi fi în sânul familiei, alături de fiica mea, de sora mea și de verișorii Violetei”, a spus Andreea Marin, pentru “Click!”.
Smiley sărbătoreşte prin muncă
De Sfântul Andrei, Smiley e în focul pregătirilor pentru proiectele lui. „Nu sărbătoresc, muncesc”, spune starul. Andrei Tiberiu Maria (33 de ani) are treabă la HaHaHa Production şi repetiţii pentru “FestiGal”, show programat pe 1 şi 2 decembrie la Sala Polivalentă. În plus, el îşi antrenează elevii din echipă pentru prima ediţie live a sezonului 2016 de la „Vocea României”, care va avea loc pe 2 decembrie la Pro TV.