Miliardarul Aldis, ucis de propria greşeală!
George Naghi, patronul firmei de mezeluri Aldis, şi-a găsit sfârşitul în tragicul accident nautic de pe Braţul Borcea, pe 7 august 2011, din propria vină. Conform anchetatorilor, barca miliardarului, care gonea cu viteză foarte mare, nu s-a izbit de nici o dună de nisip.
Aceasta este varianta care se conturează tot mai clar. Poliţiştii de la Transporturi Navale, pe masa cărora se află dosarul privind dispariţia fulgerătoare a patronului fabricii de mezeluri Aldis, au stabilit că pe apă nu a existat nici un obstacol care să arunce barca în mal.
„Nu s-a confirmat aspectul, aşa cum s-a vehiculat, că apa ar fi fost mică sau că a existat vreo dună de nisip care a aruncat barca în mal. În apropiere de locul tragediei, la mal apa are o adâncime de 2 metri. Deci, nu aici a fost problema care a declanşat tragedia“, a spus comisar-şef Gheorghe Sava, şeful Poliţiei Transporturi Navale Călăraşi, care a efectuat măsurători la faţa locului.
Nici barca pe care o conducea, o ambarcaţiune tip Banana Sea Doo, cu motor de 251 cai putere, nu ar fi avut defecţiuni. Fabricată în 2008, barca era în stare excelentă, iar Naghi tocmai îi făcuse revizia tehnică în iulie. Deocamdată, ambarcaţiunea nu a fost expertizată.
Surse din Poliţie susţin că acest lucru ar costa aproximativ 2.000 de euro. „Dacă va fi nevoie, se va face şi expertiza. Deocamdată, barca se află în hangar şi s-au făcut câteva probe: s-a tras de volan şi am verificat direcţia. Dacă nu ar fi fost în perfectă stare, nu ar fi reuşit George Naghi să iasă cu ea pe Dunăre şi să meargă cu viteză, aşa cum spun martorii“, susţin anchetatorii.
Aceste detalii îi fac pe oamenii legii să declare că cea mai plauzibilă variantă pe care o au în vizor este legată de o eroare umană.
† George Naghi (59 de ani) a decedat în după-amiaza zilei de 7 august 2011, iar soţia sa a fost rănită după ce ambarcaţiunea cu motor în care se aflau pe Braţul Borcea a ieşit de pe luciul apei şi a lovit malul. Naghi şi soţia sa veneau cu barca dinspre portul Călăraşi înspre localitatea Chiciu, punctul de trecere a Dunării cu bacul
Mai citeşte:
George Naghi, cel mai bogat călărășean
George Naghi, patronul Aldis, a murit într-un accident nautic
UPDATE Funeraliile lui George Naghi: aplauze pentru fondatorul Aldis - FOTO
Familia Naghi, avere de 27 milioane euro
La 20 de ani de la lansarea în afaceri, George Naghi, care deţinea împreună cu soţia sa fabrica de mezeluri Aldis Călăraşi, ajunsese la o avere de 27-28 de milioane €. Intenţiona să impulsioneze afacerile din agricultură şi zootehnie şi să intre în comerţul cu cereale.
Rudele i-au ridicat monument la locul accidentului
După o zi de la decesul lui George Naghi, membrii familiei au ridicat pe malul Borcei un monument în memoria lui. Toţi cei care trec prin zonă îşi vor aminti astfel de cel care a fost patronul fabricii de mezeluri Aldis.
O cruce din marmură albă, înaltă de aproximativ 2 metri, a fost ridicată a doua zi după ce George Naghi a murit. Pe piatra funerară au fost gravate câteva versuri: „Ai fost de-a dreptul unicat, în vremuri grele mult învolburat, ai rămas mereu tot în picioare, plecarea ta ne doare tot mai tare“.