Minerii din Lonea s-au blocat în subteran. Vor primă de Paște mai mare
Minerii din două schimburi de la exploatarea de huilă Lonea s-au blocat în subteran, azi, iar cei de la Vulcan au intrat cu întârziere în schimbul de dimineață. Ortacii protestează pentru că nu au primit toată prima de Paște.
Sindicatele nu au reușit să ajungă la o înțelegere cu reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara privind primele de Paște, informează Mediafax.
Peste 60 de mineri, din schimburile trei și patru, de la Mina Lonea au refuzat să iasă din subteran după programul de lucru, pentru a protesta că prima de Paște a fost de doar 230 lei, mai mică decât cea de anul trecut, care a fost 400 lei.
În timpul nopții, directorul CEH, Aurel Niculescu, și liderul sindical al Minei Lonea au intrat în subteran pentru a discuta cu minerii, însă nu au reușit să-i convingă să renunțe la grevă.