Ministerul Muncii, anchetă despre plângerile împotriva părinților protestatari

15 februarie 2017 8:19   Național
Ultima actualizare:

Părinții au fost reclamați că au mers cu copiii la proteste. Reprezentanții Ministerului Muncii au anunțat că se fac cercetări să afle dacă informația este adevărată.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a solicitat direcţiilor din subordine, prin Biroul de Presă, să comunice dacă şi câte plângeri au fost primite în legătură de persoane care au mers însoţite de copii la protestele din ultima perioadă, a anunţat, aseară, Cristian Vasilcoiu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii.

El a precizat că această solicitare a fost adresată direcţiilor din subordinea ANPDCA "doar pentru a oferi un răspuns" celor care au solicitat date despre astfel de sesizări.

"Ca urmare a cererilor adresate Biroului de Presă al ANPDCA, în baza Legii 544/2001, în legătură cu numărul de plângeri care au fost adresate instituţiei cu privire la numărul de persoane care au mers la proteste însoţite de copii, Biroul de Presă al Autorităţii a solicitat direcţiilor din subordine să comunice dacă şi câte astfel de plângeri le-au fost adresate. Menţionăm că cererea Biroului de Presă al Autorităţii către direcţii a fost adresată doar pentru a oferi un răspuns exact celor care au adresat cereri în baza Legii 544/2001", a scris Vasilcoiu pe Facebook.

El a mai spus  că "această acţiune are caracter pur informativ, menită a veni în întâmpinarea rezolvării, cu celeritate, a cererilor primite de Autoritate, în baza Legii informaţiilor de interes public".

Ieri în au apărut informaţii că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie strânge date despre părinţi care au mers cu copiii la manifestaţiile antiguvernamentale şi că instituţia ar fi primit mai multe sesizări în acest sens, fără a spune de la cine sunt ele venite.

Mai multe