Ministerul Sănătăţii avertizează: consultaţiile medicale online sunt periculoase pentru pacienţi!

18 iunie 2014 12:17   Național
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii îi atenţionează pe pacienţi că serviciile de specialitate şi consultaţiile medicale se acordă numai în unităţi sanitare şi cabinete medicale acreditate. Reacţia ministerului vine, după ce, marţi, a fost lansată de către un grup de medici platforma de live chat medic-pacient, SpitalOnline.ro.

“Atragem atenţia că orice demersuri de a acorda consultaţii şi de a pune diagnostice medicale în spaţii neacreditate sau în spaţiul online neautorizat se situează în afara eticii profesionale şi pot aduce grave prejudicii de sănătate publică”, a atenţionat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

De asemenea, Ministerul Snătăţii le recomandă pacienţilor să acceseze numai servicii din cadrul unităţilor sanitare acreditate şi să nu furnizeze date personale sau date din dosarul medical unor persoane neautorizate.

Un grup de medici români, alături de specialişti din marea Britanie, a lansat, marţi, prima platformă de live chat medic-pacient din Europa.

Iniţiatorii SpitalOnline.ro au precizat că respectivele consultaţii sunt făcute de medici din toate specialităţile care au drept de liberă practică pe teritoriul Românie şi “automat sunt legale”.

Mai multe