Ministrul Culturii ar vrea să cumpere Castelul Peleș, dar nu i-l vinde nimeni

18 iunie 2019 14:47   Național
Ultima actualizare:

Săptămâna trecută, într-o conferință de presă, Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, a vehiculat ideea – una mai veche - a unei posibile cumpărări a Castelului Peleș de la Casa Regală. Aceasta în condițiile în care în 30 iunie expiră actualul contract de închiriere ce permite statului român să folosească istoricul castel ca muzeu deschis publicului. În contrapartidă, Casa Regală a răspuns că nu are în intenție să vândă Peleșul, neexistând nicio negociere sau discuție pe această temă cu oficiali ai statului român.

Castelul Peleș este, de peste 135 de ani – a fost inaugurat în 1883 – unul dintre simbolurile majore ale Dinastiei Române. A fost construit de Regele Carol I cu bani personali și lăsat apoi moștenire de către urmașul acestuia, Regele Ferdinand, printr-un codicil secret al testamentului, nepotului său, Regele Mihai I și nu lui Carol al II-lea, năbădăiosul fiu al lui Ferdinand. În martie 2007, Castelul Peleș, dar și Pelișorul, plus terenurile aferente au fost restituite Regelui Mihai, care, în schimb, s-a angajat să mențină statutul de muzeu deschis publicului pentru cele două edificii, doar o parte a Pelișorului devenind reședință de familie. Tot atunci, tocmai în acest scop, s-a încheiat și un prim contract de închiriere, ce a fost reînnoit din trei în 3 ani. Mai ales că toate colecțiile de artă expuse în cele două castele aparțin statului român.

Chiria actuală este de 6.000 euro pe lună

Suma plătită de Ministerul Culturii este, la ora actuală, de aproximativ 6.000 de euro lunar. La momentul restituirii, acum 12 ani, au existat discuții, zvonuri despre posibila cumpărare a proprietății de către statul român, suma vehiculată fiind de 30 milioane de euro, dar fără să se ajungă la vreun rezultat. Iată că Ministrul Culturii, Daniel Breaz, repune pe tapet ideea cumpărării, mai ales că statul are drept de preempțiune în cazul unei eventuale vânzări. „Legat de Castelul Peleş, oferta statului român, a Guvernului României, este aceea de a cumpăra Castelul Peleş. Oferta şi propunerea financiară trebuie să vină din partea Casei Regale şi, în al doilea rând, trebuie să existe o disponibilitate a Casei Regale de a vinde acest castel“, a declarat ministrul culturii în cadrul unei conferințe de presă.

E drept, logica afirmațiilor e un pic haotică, neînțelegându-se foarte clar care e, de fapt, oferta statului român, din moment ce se așteaptă o ofertă concretă din partea Casei Regale condusă în acest moment de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei. Înțelegem că există disponibilitatea de a se cumpăra, în cazul în care ar exista disponibilitatea de a vinde. Dar, așa cum a declarat ulterior Ion Tucă, directorul Casei Majestăţii Sale Margareta, „Casa Regală nu a negociat şi nu intenţionează să vândă Castelul Peleş”

Statul român, venituri de 2 milioane de euro pe an, dar n-are bani de reparații

Mai mult decât atât, Familia Regală a anunțat că nu a negociat vânzarea castelului în care tocmai a făcut o investiţie de 100.000 de euro, pentru a-l salva de la distrugere. Celebrul castel a fost ţinut în frig o iarnă întreagă pentru că Ministerul Culturii nu a schimbat centrala termică, potrivit stiri.tvr.ro. În anul în care muzeografii au stat în frig, Peleşul a fost vizitat de aproape 500.000 de turişti, iar din vânzarea biletelor s-au câştigat aproape două milioane de euro. Familia Regală a schimbat centrala montată de Carol I, la Peleş. Vechea instalaţie a fost unicat în Europa, la vremea ei. Căldura de la noua centrală este transmisă spre 13 baterii subterane ale castelului, de unde pleacă în toate cele 160 de camere. La dorinţa lui Carol al II-lea, centrala a fost modernizată pentru a funcţiona cu gaze. După Revoluţie, au fost schimbate cazanele, dar, după mai bine de 100 de ani de funcţionare, centrala a cedat în iarna lui 2017.

"Niciun fel de investiţie nu a fost făcută de Ministerul Culturii. E o situaţie ciudată, invocă legislaţia care nu permite să investească într-un monument istoric. Castelul este închiriat cu 6.000 de euro, 2 cenţi pe metru pătrat a fost o chirie subvenţionată de Casa Regală tocmai ca Ministerul Culturii şi Muzeul Peleş să aibă resurse să întreţină acest imobil. Chiar aşa am convenit de la început", a mai spus Ion Tucă. Prin urmare, mai mult ca sigur că singura opțiune va fi prelungirea contractului de închiriere, după 30 iunie 2019, pe încă trei ani. Rămâne de văzut și pe ce sumă.

Mai multe