Ministrul Sănătăţii: Dacă va fi nevoie să instituim restricţii de circulaţie, ele nu vor viza persoanele vaccinate
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că dacă va fi nevoie să fie instituite restricţii de circulaţie pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, acestea nu vor viza persoanele vaccinate.
Ioana Mihăilă a fost întrebată sâmbătă, ce măsuri ar putea fi luate în cazul în care numărul de cazuri de COVID va creşte. “Dacă cifrele se înrăutăţesc, este nevoie să intervenim cu măsuri de prevenţie şi de limitare a răspândirii infecţiei. Ce vrem să facem cu prioritate este să accelerăm campania de vaccinare, pentru că este cea mai eficientă măsură de prevenţie şi de limitare a răspândirii infecţiei, şi să ţinem cât de mult timp posibil putem şcolile deschise, pentru că nu vrem să mai avem acele efecte asupra educaţiei copiilor care sunt consecinţe a ce s-a întâmplat anul trecut. Acestea sunt principiile de la care plecăm. Este clar că în acest context, dacă va fi nevoie să instituim mijloace de restricţie de circulaţie, ele nu vor viza persoanele vaccinate, în primul rând, şi, ca ultimă instanţă, vor fi afectate şcolile. În rest, vom discuta în funcţie de evoluţie”, a declarat Ioana Mihăilă.
Citește și:
Raed Arafat, despre "vaccinarea la chiuvetă": Dosar penal şi risc de a intra în puşcărie
STUDIU Covid-19. Varianta Delta dublează riscul de spitalizare