Ministrul Vela explică măsurile care se iau după 15 mai. E posibil să fie menținută declarația pe propria răspundere
Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunţă că măsurile care vor fi aplicate după 15 mai vor fi publicate cel târziu sâmbătă, 9 mai, pentru ca toţi cei interesaţi să le afle şi să le poată apoi implementa. Lista va putea fi consultată pe site-ul Grupului de Comunicare Strategică și pe site-ul MAI.
Ministrul de Interne Marcel Vela spune că operatorii economici cu mai mult de 50 de angajaţi trebuie să îşi decaleze programul de lucru, vor fi obligaţi să se doteze cu termometre digitale pentru a verifica temperatura angajaţilor sau a clienţilor magazinelor, iar saloanele de înfrumuseţare să se doteze cu cele necesare pentru dezinfecţie. "Nu suntem în situaţia în care s-a terminat starea de urgenţă şi începem să mergem pe stadion la fotbal sau să facem evenimente, nunţi cu 200 de persoane", a declarat Marcel Vela, vineri seara, la Digi 24.
Pachetul de măsuri va fi făcut public, pentru ca toţi cei implicaţi să le poată aplica.
"Operatorii economici, în general, de exemplu cei care vor avea peste 50 de angajaţi vor fi obligaţi ca să-şi decaleze activitatea, astfel încât să fie o presiune cât mai mică pe transportul public în comun. Ca să dau un exemplu, dacă aveţi 60 de angajaţi, 20 să înceapă programul la 7, 20 la 8 şi 20 la 9 dimineaţa, ceea ce înseamnă o reducere a presiunii pe transportul public în comun cu două treimi. În altă ordine de idei, vor fi obligaţi să se doteze cu termometre digitale, astfel încât să poată verfica temperatura corpului angajaţilor sau cumpărătorilor la magazine, saloanele de înfrumuseţare să se doteze cu tot ceea ce ţine de dezinfecţie, de curăţenie, de programarea clienţilor, toate condiţiile pe care noi le-am anunţat încă de acum câteva zile", a detaliat ministrul.
"Se poate părăsi localitatea în anumite condiţii"
Întrebat dacă pot părăsi localitatea de domiciliu cei care vor să meargă în altă parte, Vela a replicat: "Pot părăsi localitatea în anumite condiţii, condiţii pe care le vor respecta, pentru că ele vor fi implementate într-o decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă". El a spus că nu este nevoie ca Parlamentul să îşi dea acceptul pe aceasă deciziei, ci măsurile vor fi votate în şedinţa CNSSU.
Vela a afirmat că încă se discută asupra necesităţii declaraţiei pe propria răspundere şi în ce condiţii. "Săptămâna viitoare vom anunţa în mod oficial dacă va fi nevoie sau nu va fi nevoie de declaraţia pe propria răspundere şi dacă va fi nevoie doar în ce condiţii", a menţionat el.
Ce spune Marcel Vela despre amenzi
Vela a explicat că după ce hotărârea CNSSU va fi publicată în Monitorul Oficial, regulile vor avea şi "variante de sancţiune dacă nu vor fi respectate, în baza unor legi care sancţionează nerespectarea deciziilor CNSSU". Întrebat despre decizia Curţii Constituționale privind amenzile, el a spus: "Nu mă afectează pe mine, afectează toată România pentru că decizia CC este un moment în care statul sau, mă rog, cei care protejează sănătatea polulaţiei nu mai au intrumente coercitive pentru a lua măsuri împotriva celor care să spunem încalcă regulile şi pun în pericol sănătatea publică. Dar analizăm această situaţie cu multă celeritate şi cu siguranţă vom avea în perspectiva stării de alertă metode prin care cei care fac unele gesturi reprobabile, discutabile, încălcând regulile sau punând în pericol viaţa celor dragi, să fie sancţionaţi într-o formă sau alta, conform legii".
Citește și:
Ludovic Orban avertizează, după decizia CCR: ”Nu înseamnă că nu se mai dau amenzi”