Minivacanțe pentru angajați. Urmează două weekenduri prelungite
Pentru salariații români urmează două week-end-uri prelungite. Luni 1 iunie va fi liber cu ocazia Zilei Copilului iar luni 8 iunie va fi liber pentru că este a doua zi de Rusalii.
Anunțurile făcute de guvernul Orban și președintele Klaus Iohannis în acest sfârșit de săptămână pentru noile relaxări care intră în vigoare începând cu 1 iunie găsesc românii într-o minivacanță. Astfel, angajații din România vor avea trei zile libere. Ziua de 1 iunie este, de fapt, Ziua Internaţională pentru Protecţia Copiilor, însă în prezent este sărbătorită în mai multe ţări ca fiind Ziua Copilului. Ziua datează din anul 1950 şi a fost stabilită de către Federaţia Internaţională Democrată a Femeilor de la Congresul de la Moscova (22 noiembrie 1949). Doar 50 de țări din lume printre care România și China. sărbătoresc Ziua Copilului pe 1 iunie. De ce? Oficial Ziua Internaţională a Copilului a fost proclamată la cererea ONU pe 20 noiembrie și atunci o sărbătoresc țări precum Canada, Marea Britanie, Suedia, Spania, Olanda, Franța, Grecia sau Islanda.
Minivacanță de Rusalii
Următoarele zile libere legale sunt cele de Rusalii. Anul acesta, prima și a doua zi de Rusalii pică în zilele de duminică 7 iunie, respectiv luni 8 iunie. Începând cu anul 2008, prima şi a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere. Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Grecia. Nu este zi nelucrătoare în ţări cu tradiţie catolică dar nici în Bulgaria şi Rusia, ţări cu tradiţie ortodoxă. Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) este sărbătorită în calendarul creştin ortodox la cincizeci de zile de la sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti). De sărbătoarea Rusaliilor în biserici se aduc ramuri de tei sau de nuc care se sfinţesc şi se împart credincioşilor, simbol al limbilor de foc coborâte peste Apostoli şi putere a Duhului Sfânt.
Zile libere 2020
-1 și 2 ianuarie;-24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române;-prima și a doua zi de Paște;-1 mai - Ziua Muncii;-1 iunie Ziua Copilului-prima și a doua zi de Rusalii;-15 august - Adormirea Maicii Domnului;-30 noiembrie - Sfântul Andrei;-1 decembrie - Ziua Națională a României;- 25 și 26 decembrie - prima și a doua zi de Crăciun.
În aceste zile, atât angajatorii din mediul privat, cât și cei de la stat sunt obligați să dea liber salariaților
Citiți și
Zile libere în 2020. Calendarul zilelor libere de la stat. Câte pică în weekend
Nelu Tătaru, despre relaxarea măsurilor: "De la 15 iunie am putea deschide plajele"