Mircea Băsescu, dus la Constanţa. Speră să scape astăzi de închisoare
Mircea Băsescu a fost dus astăzi dimineaţă cu duba la Tribunalul Constanţa, după ce Tribunalul Bucureşti a decis că nu mai are competenţă să judece cererea de revocare a măsurii arestării preventive.
Mircea Băsescu află astăzi dacă va fi cercetat în libertate. Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în acest caz, după ce dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influenţă a fost trimisă spre judecare la instanţa din Constanţa, potrivit România TV.
Luni, Mircea Băsescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, procurorii susţinând că acesta a cerut mari sume de bani de la membrii familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marian Căpăţână, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Potrivit DNA, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, i-a remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.
În cauză a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână.
Mircea Băsescu a fost arestat, alături de Marian Căpăţână, în 20 iunie în urma deciziei Tribunalului Bucureşti.