Mircea Băsescu rămâne în arest
Mircea Băsescu rămâne în închisoare după ce Tribunalul Constanța a admis, miercuri, cererea DNA prin care a fost atacată decizia favorabilă cu care Judecătoria Medgidia a soluționat solicitarea formulată de Mircea Băsescu pentru a beneficia de eliberarea condiționată, după efectuarea unei treimi din pedeapsa de patru ani de închisoare la care fusese condamnat.
Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel.
Conform legii, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată - are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, din care se scad şi cele 12 luni cât s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.