Miron Mitrea: „Nu mai vreau politică. Plec în Africa!”

28 iunie 2016 13:27   Național
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, eliberat recent din închisoare, a declarat, marți, că nu mai doreşte să facă politică în România şi că a primit mai multe oferte din străinătate pentru a face consultanţă politică.

Miron Mitrea a trecut, marţi, pe la Palatul Parlamentului. El a spus că a venit în Parlament pentru că a trebuit să predea un computer.  „A mai rămas un calculator de dat. Mi-am făcut lichidarea, dar au mai rămas mici amănunte”, a spus Miron Mitrea, potrivit News.ro.

Acesta a exclus o întoarcere a sa în politică. „Politica nu, nu (...) Că mi-a ajuns, mi-a ajuns. Acum, o să mă duc în afara României să fac consultanţă politică. Am nişte oferte. În Africa. Nu mă interesează să mai fac comentarii politice”, a spus Mitrea.

Întrebat dacă îi e dor de Parlament, fostul ministru al Transporturilor a spus: ”Nu îmi mai e dor de nimic, decât de prieteni”.

Referitor la perioada petrecută în detenţie, Mitrea a comentat:  „Nu a fost o mare bucurie, nu e cea mai fericită, dar fiecare şi-o face şi o simte cum poate. I-am auzit pe unii plângându-se foarte tare, dar asta e: ajungi în puşcărie, îţi faci puşcăria şi după aia eşti liber să îţi vezi de viaţă”.

Fostul deputat a făcut o scurtă vizită şi la Senat pentru a-şi saluta o parte dintre foştii colegi. Miron Mitrea a schimbat câteva vorbe cu Titus Corlăţean, Ecaterina Andronescu şi Ioan Chelaru.

Mai multe