Misterul lacului fără fund din Mehedinţi. De ce s-au temut scafandrii să-l exploreze
„Lacul fără fund” sau „Balta lui Oproiu”, cum îi spun localnicii din satul Negreşti (Mehedinţi), ar putea fi subiectul unui episod al celebrului serial american “Dosarele X”. Misterul din jurul lacului care nu seacă niciodată nu a fost elucidat niciodată.
Puţinii săteni care mai trăiesc în Negreşti povestesc despre acest lac enigmatic. Nici măcar când pompele de mare capacitate ale carierei miniere din apropiere trăgeau apă din Balta lui Oproiu, nivelul lacului nu scădea deloc.
Un localnic îşi aminteşte că, în urmă cu câţiva ani, nişte scafandri au încercat să vadă cât este de adânc, dar au ieşit repede afară. „Au spus că apa le rupe cablurile şi riscă să râmână acolo, în adâncuri”, povesteşte Zaharia Bumbaru, un sătean în vârstă de 83 de ani, descendent al unei familii de boieri din zonă. Bătrânul crede că fundul lacului este sub nivelul Dunării şi aşa se explică faptul că nu seacă niciodată.
Sătenii din Negreşti ştiu din bătrâni tot felul de istorii despre acest lac. Se spune că, în trecut, oamenii nu se apropiau de lac din cazua nisipurilor mişcătoare din jur, care înghiţeau orice vietate. De asemenea, potrivit legendelor, lacul ar adăposti, în adâncuri, comori aruncate de localnici de teama celor care atacau satul.
Sătenii mai povestesc că niciodată nu au avut curaj să intre în apele misteriosului lac. Se duceau la păscut cu vitele în zonă, dar nu se apropiau foarte mult din cauza nisipurilor mişcătoare din jurul lacului care ar înghiţi orice vietate.
„Ne duceam cu vitele când eram mică, dar nu ne băgam în apă niciodată. Cică era odată un bunar şi s-a dus un om care avea toporul cu el ca să adape boii. A pus toporul pe marginea bunarului şi a a căzut toporul înăuntru. Şi atunci cică s-a scufundat cu tot şi în locul acela a rămas balta, aşa am auzit şi eu de la bătrâni”, povesteşte Zoia Alenii, o femeie de 70 de ani, din Negreşti.
Bătrânii mai spun că în apele acestui lac sătenii din Negreşti ar fi aruncat mai multe lăzi cu comori de teama celor care veneau să atace satul.