Miza demisiilor din Parlament. Cât sunt pensiile speciale ale deputaților și senatorilor, în funcție de mandate

25 noiembrie 2020 13:34   Național
Ultima actualizare:

Senatorii și deputații USR au anunțat că își depun demisia în ultima zi de mandat pentru a nu primi pensie specială. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și parlamentarii social democrați, aflați la primul mandat, au făcut un gest similar. PNL s-a delimitat de acest gest ”populist”. Dar iată care este miza reală a demisiilor din Parlament și la cât ajung să ia în plus la bărânețe aleșii țării!

Războiul pensiilor speciale pentru parlamentari este tradus simplu de cei de la PNL: drept un „circ ieftin de campanie” și ”un demers populist”.

Cei de la USR au anunțat că pe 18 decembrie, în ultima zi de mandat, vor demisiona din Parlament ca să nu primească pensie specială.

De fapt, parlamentarii acestei formațiuni sunt la primul mandat și mulți dintre ei nu se mai regăsesec pe listele din legislatura viitoare. Dar, chiar și așa, premierul Ludovic Orban spune că aceștia nu vor pierde pensia specială.

„Li se calculează pensia specială proporțional cu perioada din mandat pe care și-au petrecut-o”, a precizat președintele PNL. Mai mult decât atât, juriștii explică faptul că nu îi obligă nimeni pe senatori și deputați să beneficieze de banii în plus la bătrânețe, cu atât mai mult cu cât se acordă doar în baza unei cereri. ”Nu faci cerere, nu primești pensie specială. E simplu”, au explicați juriștii.

Același lucru se petrece și în cazul celor de la PSD, care atenție, vor demisiona în ultima zi de mandat, dar nu toți. Ci doar parlamentarii care sunt la primul. Restul nu au vrut să riște!

Pensiile speciale nu se pot încasa până la obținerea vârstei de pensionare.

„Cei care îşi dau demisia fie nu înțeleg deloc legea, fie vor să manipuleze emoția alegătorilor dând dovadă de cinism şi ipocrizie. Să faci asemenea trucuri electorale cu doua săptămâni înainte de alegeri, când tu ştii că nu vor produce niciun efect concret, înseamnă că îți desconsideri alegatorii şi le subestimezi inteligența. Să-l plagiezi pe Dragnea, care și-a dat în 2016 demisia alături de Ciolacu, arată cât de departe sunt dispuşi să meargă unii politicieni pentru o margică de PR”, a susținut Cristian Băcanu, secretar de stat la Ministerul Justiției și candidat din partea PNL la Camera Deputaților.

33 de milioane de lei pentru pensiile parlamentarilor aflați în plată

Camera Deputaților plătește anual peste 33 de milioane de lei pentru pensiile speciale, în timp ce impactul bugetar de la Senat este de peste 20 de milioane de lei.

Numărul senatorilor și deputaților care beneficiază de pensia specială este de 768 de persoane (542 de foști deputați și 227 de foști senatori), conform datelor prezentate de Camera Deputaților și Senat, iar pensia variază între 2.000 de lei și puțin peste 12.000 de lei.

Diferențele apar în funcție de mandate, dar și de poziția deținută, cele mai mari sume revenindu-le foștilor președinți ai celor două Camere.

Cea mai mică pensie la Camera Deptaților este de 2.037 de lei, iar cea mai mare, de 12.168 de lei, în timp ce la Senat minimum este 2.883 de lei pe lună iar maximum, de 12.167 de lei pe lună. Suma este primită de un senator cu 3 mandate pline.

Pensiile speciale, la mâna judecătorilor CCR

Pensiile speciale pentru parlamentari au fost introduse în 2015, fiind modificat în acest sens statutul senatorilor și deputaților.

Dar, în acest an electoral, abrogarea sau impozitarea lor a fost un subiect important pe agenda partidelor politice. Asta după ce trei ani, în perioada 2017-2019, majoritatea formată în jurul în PSD a blocat orice vot în Parlament pentru abrogarea pensiilor speciale.

La începutul anului, forul legislativ a votat abrogarea tuturor pensiilor speciale. Înalta Curte a contestat-o însă la Curtea Constituțională, deoarece printre pensiile speciale anulate se numără și cele ale magistraților.

Prin urmare, toate pensiile speciale sunt încă în vigoare. Iar parlamentarii erau conștienți că inițiativa legislativă nu va trece de controlul de constituționalitate.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/marcel-ciolacu-imi-dau-demisia-din-parlament-ca-sa-nu-primesc-pensie-speciala-orban-o

https://www.click.ro/totul-despre-pensiile-speciale-cati-bani-scot-romanii-din-buzunar-pentru-traiul-de-lux-al

https://www.click.ro/news/national/cat-au-crescut-doar-un-pensiile-speciale-pe-care-le-incaseaza-gabriel-oprea

Mai multe