«Moartea» Elodiei se amână câteva zile din cauza unei erori, Cioacă aşteaptă să «moştenească» averea!

15 decembrie 2011 6:33   Național
Ultima actualizare:

Declararea oficială a morţii Elodiei s-a amânat pentru câteva zile din cauza unei greşeli de redactare, asta chiar dacă termenul de apel împotriva sentinţiei ar fi trebuit să expire azi.

Avocata familiei Ghinescu a explicat în ce a constat eroarea.

"Ar fi trebuit, într-adevăr, să expire mâine termenul, dar între timp, mamei Elodiei i s-a comunicat o «Încheiere de îndreptare materială». La redactare, s-a greşit numărul de la sentinţa declarării morţii Elodiei. De aceea a fost necesară o nouă încheiere (nr-aceeaşi sentinţă cu numărul modificat) şi, din momentul comunicării către părţi (nr- mama Elodiei şi soţul, Cristian Cioacă), termenul de 15 zile (n.r. - până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei) începe să curgă", a declarat pentru Ring avocata Marinela Crina Radu.

Aceasta a mai spus că poliţistul Cioacă nu va face apel la sentinţă deoarece: "ştie că Elodia e moartă şi nu are niciun interes să facă apel. El s-a interesat săptămâna trecută cum să încaseze poliţa de asigurare a soţiei. Cioacă vrea să încaseze banii Elodiei".

"Cioacă a încheiat o promisiune de vânzare a unui imobil care era bun comun (nr- al lui şi al Elodiei). Din 2008, Cioacă a discutat de o eventuală succesiune, ştiind că Elodia e moartă. Deja, din acel moment, Cioacă discutase de o eventuală succesiune cu persoana cu care a încheiat acel act (nr- act de promisiune de vânzare). Persoana respectivă mi-a răspuns mie la interogatoriu într-unul dintre procesele civile, spunând că Cioacă i-ar fi zis că se va face succesiune şi că poate să vândă întrucât el este moştenitorul Elodiei", a mai spus avocata.

Crina Radu a precizat însă că această succesiune nu va avea loc din cauza dosarului de omor care trebuie soluţionat.

"Aşa ar trebui să se facă în toate cazurile similare, cerându-se notarului suspendarea succesiunii până la soluţionarea dosarului morţii suspecte în discuţie. Dacă succesiunea a avut loc, părţile interesate pot cere în instanţă suspendarea, iar eu chiar am făcut acest lucru în mai multe dosare", a spus ea.

Mai multe