Moaştele Sfântului Dumitru închid centrul oraşului

23 octombrie 2012 18:44   Național
Ultima actualizare:

Atenţie, şoferi! Azi, între orele 10.30-13.00, o parte din centrul oraşului va fi blocată. Poliţiştii de la Rutieră anunţă că traficul va fi restricţionat pe următoarele trasee: Biserica Sf. Spiridon cel Nou-Calea Şerban Vodă- str. Bibescu Vodă-Aleea Dealul Mitropoliei şi Platoul Catedralei Patriarhiei -str. Patriarhiei- str. 11 Iunie-Aleea Dealul Mitropoliei.

Motivul? Pe acest traseu are loc procesiunea Calea Sfinţilor, când preoţii scot moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi cele ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi le plimbă prin oraş. Acestea vor fi aduse la baza Colinei Patriarhiei, unde va sosi şi o delegaţie a Bisericii Greceşti cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie. Pentru a evita blocajul, poliţiştii recomandă următoarele rute ocolitoare: Bd. Unirii- Pod Şerban Vodă- Bd. Dimitrie Cantemir; rond Coşbuc- Bd. Libertăţii- Bd. Unirii; Calea Rahovei -Şos. Viilor- str. Constantin Istrati- Bd. Mărăşeşti-Bd. Dimitrie Cantemir- Bd. I.C. Brătianu- Piaţa Unirii -Piaţa Universităţii. (Andreea Dancu)

Mai multe