Moment tensionat în juriul de la «Românii au talent», din cauza unei concurente

11 mai 2012 20:16   Național
Ultima actualizare:

Prestaţia vocală a Loredanei Fieraru,  însoţită de tatăl ei, Cristian, la ţambal, a ridicat tensiunea în rândul juriului de la „Românii au talent”.

Membrii juriului au fost de părere că interpretarea Loredanei nu s-a ridicat la nivelul talentului său. Însă, Mihai Petre a fost foarte dur.

„Eu iubesc performanţa, iar aceasta se obţine cu talent şi cu muncă. Tu ai foarte mult talent, însă la capitolul muncă stai mai prost. După părerea mea, în seara asta nu aţi avut cea mai bună prestaţie. Ce trebuie să înţelegeţi din intervenţia mea e că trebuie să munciţi mai mult, talentul nu e suficient, nu poţi să cânţi după ureche”, a spus Mihai Petre.

Deşi a recunoscut că interpretarea Loredanei nu a fost cea mai bună, Andra nu a fost de acord cu duritatea colegului ei din juriu şi a încurajat-o pe tânăra concurentă.

„Muţi spun că îmi semeni. Sper să îmi semeni până la capăt. Mă uit la tine şi mă văd pe mine la 14 ani, când m-am lansat. Sper să ai succesul meu”, a afirmat Andra.

Mai multe