Monarhia pierde teren în România după alegerea lui Iohannis

18 decembrie 2014 11:22   Național
Ultima actualizare:

Încrederea românilor în republica parlamentară și în politicieni scăzuse dramatic până în momentul alegerilor prezidențiale din această toamnă. După alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte, monarhia a pierdut teren în favoarea clasicei organizări a statului, arată o analiză INSCOP, realizată la solicitarea ziarului Adevărul.

România aluneca încet dar sigur spre monarhie, pe fondul știrbirii încrederii alegătorilor în forma de guvernământ a republicii. Conform unei analize a institutului Inscop Research, republica a câștigat teren în fața monarhiei după rezultatul alegerilor din 2-16 noiembrie. Românii rămân fideli republicii parlamentare (58,2%), în vreme ce doar 20,4% ar opta pentru regalitate. Cu toate acestea, 29,5% dintre cei intervievați au considerat că România ar fi dus-o mult mai bine dacă monarhia ar fi fost instaurată imediat după 1989, în vreme ce 21,4% sunt de părere că ne-ar fi fost mai rău.

Sondajul „Barometrul de opinie public – Adevărul despre România” a fost realizat în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2014, pe un eșantion de 1.076 de persoane. Eroarea maximă admisă e de 3%.

Mai multe