Monica Iacob-Ridzi află azi dacă iese din închisoare
Este de 3 ani și opt luni după gratii și ar vrea să fie eliberată. Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al tineretului, a cerut să fie eliberată condiționat și să meargă acasă, la copii și soțul său. Ședința de la Judecătoria Gherla îi va decide soarta.
Monica Iacob-Ridzi (40 ani), fostul ministru al tineretului si sportului, a cerut eliberarea condiționată după ce a executat 3 ani și opt luni din pedeapsa de 5 ani cu executare. Ridzi își execută pedeapsa în penitenciarul Gherla și este condamnată pentru abuz în serviciu.
Fostul demnitar a cerut judecătorului să îi accepte solicitarea pentru că starea sa de sănătate este precară și are acasă doi copii mici, de 4, respectiv 7 ani, care sunt afectați de despărțirea de mamă, scrie. Mai mult, Ridzi spune că în timpul detenției a muncit, în ciuda faptului că medicii au declarat-o inapta de muncă, a participat la cursuri de formare profesională și a scris și o lucrare știintifică.
Ședinta de judecată începută la ora 9 în această dimineață s-a încheiat. Acum, avocații așteaptă verdictul, scrie dejeanul.ro.
”Am depus în fața instanței mai multe documente care atesta ca starea de sanatate a Monicai Iacob-Ridzi nu este una bună. Și dacă nu ar fi fost această lege a recursului compensatoriu din 2017, Monica Iacob-Ridzi e în drept să ceară eliberarea condiționată. Deja Comisia de Eliberare Condiționată i-a aprobat cererea și sperăm că și instanta o va face. Decizia nu va fi definitivă și poate fi contestată în 3 zile de la pronunțare”, a declarat Tiberiu Ban, avocatul Monicai Iacob Ridzi, citat de dejeanul.ro.
Fostul ministru a fost trimis in judecată în luna mai a anului 2011 și a fost încarcerat 3 ani mai târziu. Şedinţa de judecată a avut loc la Judecătoria Gherla, deoarece această se află încarcerată la Secţia Exterioară de Femei a Penitenciarului Gherla, scrie dejeanul.ro.
Când i s-a acordat cuvântul, Monica Iacob-Ridzi a izbucnit în plâns atunci când a început să vorbească despre cei doi copii şi despre dificultatea acestora de a creşte fără a avea mama alături.
”Se întâmplă un caz unic în România. Sunt executată atât de ANAF, cât şi de executorul judecătoresc pentru aceeaşi sumă, prejudiciu. Practic sunt executată de două ori. Am participat la peste 100 de programe în penitenciar, mi-am dus crucea cu decență în ultimii trei ani. Am fost declarată iniţial inapt pentru muncă pentru că aveam 7 afecţiuni medicale. Acum am 15 afecţiuni, 14 dintre ele constatate la Spitalul Penitenciar Jilava, unde am fost internată. Am insistat să lucrez, am făcut nenumărate cereri până mi-au fost aprobate. Totul pentru a câştiga zile de libertate, să pot fi alături de cei doi copii ai mei. Am lucrat cinci luni la curăţenie, de 1 an lucrez la servirea mesei, lucrez 10 ore pe zi, muncă fizică. Numai Dumnezeu ştie ce este în sufletul meu! Îmi e greu să vă descriu în cuvinte ce simt cei doi copii. Mă roagă în fiecare zi să merg acasă. Refuză să meargă la grădiniţă în lipsa mea. Băieţelul a început clasa întîi, are dificultăţi mari de adaptare în lipsa mea. Lăsarea mea în detenţie şi fiecare zi departe de copii, nu face decât să ne afecteze şi mai mult situaţia medicală, atât a mea, cât şi a copiilor. Conform noii legi, eu am primit 150 de zile de libertate şi eu am obţinut altele prin muncă. Practic, patru ani din cinci sunt consideraţi executaţi. Vă rog respectuos să îmi permiteţi să ajung acasă lângă cei doi copii, pentru că această cruce mă apasă tot mai greu. Sunt momente în care simt că mă prăbuşesc psihic”, i-a declarat printre lacrimi Monica Iacob-Ridzi judecătorului, scrie dejeanul.ro.
În februarie 2015, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare în dosarul ”2 Mai”, în care a fost judecată pentru fapte de abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual şi participaţie improprie de acces fără drept la un sistem informatic.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro) în dosar. Monica Iacob Ridzi (UNPR, fost PP-DD până în 2014), fost deputat din Valea Jiului şi fost ministru al tineretului şi sportului este căsătorită cu primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi, şi are doi copii.