Monica Pop a învins cancerul! A făcut declaraţii despre boala ei
Deşi s-a întrebat tot timpul de când a aflat că este bolnavă de ce a ajuns în această situaţie, Monoca Pop nu a abandonat lupta cu boala. Celebrul medic oftalmolog a fost diagnosticat cu cancer de colon, pe care spune că l-a învins după trei ani şi în urma unor operaţii repetate şi tratament cu citostatice. Specialista a vorbit despre motivele care au adus-o în postura unui pacient oncologic.
Monica Pop a făcut deyvăluiri emoţionante despre cum a reuşit să învingă boala. Cunoscută doctoriţă a fost invitată la Teo Show şi a vorbit despre tratamentul chinuitor şi efectele lui secundare, dar a subliniat că acest lucru nu a împiedicat-o să meargă mai departe. Vizibil schimbată, Monica Pop a mărturisit că acum se simte bine, dar nu a fost aşa la început când a aflat că are cancer la colon. Specialista a fost operată de mai multe ori şi a făcut chimioterapie. Medicul a ţinut să transmită că este foarte important că toată lumea să aibă asigurare de sănătate, altfel, tratamentul este destul de costisitor.
"Un psihic bun nu ai cum să ai când ai aşa ceva. Nici cei din jur nu au puterea să ascundă, sunt foarte trişti, sunt disperaţi. Arată că sunt disperaţi, pentru că ar putea să piardă pe cineva drag. Asta nu e permis! Cine are de plâns să se ducă afară! Procesul de deces în cancer este acum de 20 la sută, restul se vindecă sau trăiesc cu asta. Acum câţiva ani, 1 la 27 de oameni făceau cancer, acum e 1 la 4. Eu personal nu am avut de ce să fac boala asta. Eu nu am avut cazuri de cancer în familie, nu mănânc gras.. O dată apare o mutaţie genetică şi asta e. Am şi o structură vulcanică, în meseria noastră e stres. Fiica mea îmi spunea să fiu mai liniştită, dar nu am cum, pentru că asta este firea mea", a povestit dr. Monica Pop, încrezătoare că boala nu îi va mai face probleme.