Monstrul care a ucis-o pe Larisa e liber!

27 noiembrie 2014 21:42   Național
Ultima actualizare:

Cazul Larisei Chelaru, fetiţa de 8 ani din Iaşi, ucisă cu bestialitate de un vecin şi aruncată într-un container de gunoi, a şocat o ţară întreagă, în 2005. Condamnat la 20 de ani de închisoare, criminalul a ieşit din spatele gratiilor în secret, după doar 8 ani de detenţie. Vestea a căzut ca un şoc asupra mamei Larisei.

Voios, cu zâmbetul pe buze, aşa a fost găsit Robert Ciobanu (25 de ani) la casa părinţilor săi din Iaşi. A ieşit din puşcărie acum două luni, dar eliberarea sa a fost făcută în cel mai mare secret, ca să nu revolte familia victimei şi opinia publică. Cei opt ani şi două luni petrecute după gratii şi-au pus amprenta asupra fizicului său. S-a îngrăşat şi i-au apărut zeci de fire de păr alb, dar Robert e relaxat.

Acum se întâlneşte cu prietenii, iese la distracţie şi ar vrea să-şi facă o iubită, însă până acum nu a reuşit. “E greu să găseşti pe cineva care să îţi accepte trecutul. Mi s-a întâmplat să fiu întrebat de ce am făcut ceea ce am făcut şi nu am ştiut ce să răspund”, a spus Robert pentru 7EST.ro, zâmbind. E mulţumit că nu a avut viaţă grea după gratii, nu a fost terorizat de colegi, iar acum e liber. Vrea să se angajeze pentru a-şi ajuta părinţii, după ce a făcut în penitenciar şcoala profesională şi a obţinut calificarea de instalator. Tatăl lui Robert este albit şi bolnav de la atâtea necazuri. Oamenii au rămas fără casă după ce au scos-o la licitaţie pentru a putea plăti daune familiei Chelaru. Şi-au construit o căsuţă modestă, câţiva kilometri mai sus şi o duc greu. Dar şi-au iertat copilul. Tatăl se uită la el ca la un sfânt pe care îl aştepta demult să apară. “Abia am aşteptat să vină acasă. Nu l-am lăsat la greu”, a spus bătrânul. Acum, Robert are familia şi prietenii alături, un acoperiş deasupra capului şi se bucură de libertate de două luni. Singura restricţie pe care o are e să stea departe de familia Larisei.

Tatăl fetiţei s-a sinucis după dramă

18 octombrie 2005. Robert a chemat-o la el pe fetiţa vecinilor, Larisa Chelaru.

A încercat să o violeze, a bătut-o şi a omorât-o prin sugrumare şi asfixiere. Apoi a înfăşurat-o într-un covor şi a aşezat-o într-o cutie de la televizor pe care a depozitat-o într-o boxă. A lăsat-o acolo mai bine de o lună şi jumătate, după care a mutat cutia cu cadavrul în containerul din faţa blocului, descoperit întâmplător de oamenii de la salubritate. Abia pe 30 decembrie 2005, poliţiştii l-au făcut să-şi recunoască faptele. Tragicul eveniment a avut mai multe victime colaterale: tatăl Larisei, Constantin Chelaru, care nu a mai suportat durerea sufletească, s-a sinucis. La fel şi un taximetrist suspectat în mod eronat de crimă. Şeful Poliţiei Judeţene, Gheorghi Plai, şi-a pierdut postul, iar ulterior a părăsit sistemul. Părinţii lui Robert Ciobanu au rămas fără casă, scoasă la licitaţie în contul daunelor.

Liliana Chelaru, mama fetiţei: "Nu vreau să-l văd niciodată"

Liliana Chelaru, mama fetiţei, a împietrit de durere la auzul veştii că ucigaşul fetiţei sale a fost eliberat din puşcărie.“Am auzit că este liber. Unii vecini spun chiar că l-au văzut. Eu nu l-am întâlnit şi nici nu vreau să-l văd”, a spus femeia îndurerată, cu gândul că fiica ei ar fi avut astăzi 17 ani. În urmă cu câteva luni, Liliana spunea că se teme pentru viaţa ei şi a fiului său, dacă Robert Ciobanu va fi eliberat. ”Am o nelinişte în suflet, mă gândesc că ne poate face rău oricând. Ne-a spus asta când a fost închis, că o să se răzbune”, a mai spus Liliana, care merge şi acum la psiholog după anii de calvar pe care i-a avut.

Click! spune

În februarie 2014, o prevedere din noul Cod penal l-a transferat pe Robert Ciobanu de la Penitenciarul din Iaşi la Centrul de Detenţie din Tichileşti. Şapte luni mai târziu, în septembrie, la propunerea Centrului, i-a fost semnat biletul spre libertate, pentru bună purtare. 

Cum au "plătit" alţii pentru crime similare

Australia: Matthew Grant Webster, de 33 de ani, a fost condamnat în 1990 la 20 de ani de închisoare, pentru că a violat şi ucis o fată de 14 ani cu un an în urmă. El a fost eliberat conţionat 14 ani şi jumătate mai târziu.

Marea Britanie: Robert Thompson (32 de ani) şi Jon Venables (32 de ani) au fost condamnaţi la peste 25 de ani de închisoare după ce au răpit, torturat şi ucis un băiat de 2 ani în 1993. Deoarece aveau doar 11 ani în momentul crimei, cei doi au ispăşit o parte din pedeapsă la şcoala de corecţie, până la vârsta de 18 ani. În 2001, au fost eliberaţi.

Canada: Warren Glowatski, de 33 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 1997 pentru asasinarea iubitei lui de 14 ani. Băiatul a fost eliberat condiţionat în 2006. Alături de el a fost condamnată şi Kelly Ellard, de 32 de ani, care a fost eliberată patru ani mai târziu. 

SUA. Michael Woodmansee, de 52 de ani, a fost condamnat în 1982 la 40 de ani de închisoare pentru o crimă comisă în 1975. El a ucis un copil de 5 ani. Bărbatul a fost eliberat condiţionat în 2011, după ce a ispăşit 28 de ani.

Columbia: Pedro Lopez, supranumit „Monstrul din Anzi”, a fost arestat în 1980 pentru uciderea a peste 100 de fetiţe. Criminalul în serie a recunoscut în 1978 că a comis aproape 300 de crime. Condamnat la închisoare pe viaţă, el a fost eliberat 18 ani mai târziu. 

Mai multe