Monstrul din Caracal, păzit în permanenţă ca să nu fie linşat

16 august 2019 21:04   Național
Ultima actualizare:

Gheorghe Dincă, monstrul din Caracal, are parte de un regim special de detenţie la Penitenciarul Jilava. Bărbatul în vârstă de 66 de ani este dus aproape zilnic la “casa groazei”, acolo unde a ucis-o şi ars-o pe Alexandra Măceşanu şi probabil şi pe Luiza. Seara el este încarcerat la Jilava, spre nemulţumirea celorlalţi deţinuţi.

Surse din penitenciar ne-au declarat că s-a stârnit chiar o revoltă printre cei închişi acolo în momentul în care Dincă a fost adus de la Olt. De aceea, de frică să nu fie linşat de deţinuţi, monstrul este păzit non-stop de doi gardieni. Astfel, anchetatorii se asigură şi că acesta nu încearcă să se sinucidă ca să scape de calvar.

Anchetatorii continuă percheziţiile în casa lui Dincă şi continuă să-l aducă la locul crimei pentru a da noi indicii şi explicaţii. Vineri, un excavator scotea pomii şi alte resturi din curtea din Caracal, iar anchetatorii ridicau noi probe din casa ororilor.

Din păcare, greşelile făcute de oamenii legii sunt nenumărate. Primii criminalişti şi poliţişti care au ajuns în casa şi curtea lui Gheorghe Dincă au contaminat zona din care s-au prelevat probe. Aceştia au fumat şi au aruncat chiştoacele de ţigări pe jos, spun surse din anchetă, chiştoace care acum sunt adunate drept probe.

Tot vineri, se aşteptau şi rezultatele analizelor ADN care să spună dacă oasele găsite în pădurea de lângă Caracal aparţin sau nu Luizei Melencu.

Mai multe