Morga Institutului "Marius Nasta" din Capitală e plină. Mahler: "Am avut foarte multe decese"

24 septembrie 2021 7:53   Național
Ultima actualizare:

Nu mai sunt locuri la morga Institutului Marius Nasta din București. Anunțul a fost făcut de managerul unității medicale, Beatrice Mahler, care caută acum soluții de criză.

"Am avut foarte multe decese, iar morga este dimensionată pentru un număr mai mic de decese. A fost o situație extrem de neplăcută. Încercăm în acest moment să găsim soluții pentru containere frigorifice pe care să le închiriem pentru o perioadă de timp, astfel încât să oferim totuși posibilitatea managementului pentru aceste situații cât mai adecvat", a declarat pentru Digi24 Beatrice Mahler, managerul Institutul de Pneumoftziologie Marius Nasta" din Capitală. 

"Nu avem locuri pentru pacienții Covid, nu mai vorbesc de ATI"

Beatrice Mahler spune că nu mai sunt locuri la ATI, iar paturile se eliberează doar când pacenții mor. "Orice pat se ocupă în câteva minute. Secția e plină și ea. Locurile eliberate s-au eliberat doar pentru că pacienții nu au reușit să treacă prin afecțiune cu bine. Suntem pe punctul în care numărăm paturile libere ca urmare a externării, dar sunt foarte puține. Gărzile sunt greu de dus, nu avem locuri pentru pacienții Covid, nu mai vorbesc de ATI. Presiunea e deja în secții. (...) Dintre cei bolnavi, 90% sunt nevaccinați, pentru ei avem emoții. Pentru cei aproximativ 10% care sunt vaccinați avem speranțe", a precizat medicul. 

Peste 7.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.095 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 126 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În intervalul 22.09.2021 (10:00) – 23.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 113 decese (58 bărbați și 55 femei). Dintre cele 113 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, un pacient de sex masculin, din județul Timiș, în vârstă de 20 de ani, fără comorbidități, nevaccinat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.078. Dintre acestea, 1.067 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 244 sunt minori, 228 fiind internați în secții și 16 la ATI.

Citește și:

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată. Croația și Austria sunt în zona roșie

Certificatul COVID nu se mai cere copiilor sub 12 ani. Lista noilor măsuri adoptate azi de Guvern

Mai multe