Mormântul lui Gică Petrescu, invadat de buruieni. Toată lumea l-a uitat pe marele artist

2 mai 2017 16:12   Național
Ultima actualizare:

Gică Petrescu, uitat de tot! Toți românii îi cântă șlagărele la nunți și botezuri, dar nimeni nu i-a mai aprins nici măcar o lumânare marelui artist.

“Uite așa aș vrea să mor”, “Ionel, Ionelule” sau “Căsuța noastră” sunt doar câteva dintre șlagărele pe care românii le cântă și acum, după moartea îndrăgitului Gigă Petrescu. Melodiile sale au, în continuare, priză la public, dar artistul a fost uitat de tot. 

Am fost recent la Cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Artiștilor, acolo unde cântărețul își duce somnul de veci. Imaginea este teribil de tristă. Nimeni nu i-a mai smuls buruienele de lângă crucea pe care îi este scris numele și nimeni nu i-a mai aprins nici măcar o lumânare. Recunoști că aici se află îngropat marele artist doar după o poză care este lipită cu bandă adezivă de cruce. 

Adrian Păunescu, mormânt îngrijit

În același cimitir a fost îngropat, în urmă cu aproape șapte ani, și trupul neînsuflețit al lui Adrian Păunescu. Chiar dacă au trecut atâția ani de la moartea lui, acesta are tot timpul un mormânt curat, plin cu flori și cu lumânări aprinse pentru a avea lumină pe lumea cealaltă.

Mai multe