Mormântul soţiei criminalului de la Perla a fost profanat. «Au căutat poate bani, poate aur. Poate altceva»
Florina Vlădan, femeia executată cu sânge rece chiar de către propriul soţ, nu are linişte nici după moarte! Într-un interviu acordat ziarului Ring, fiul acesteia, Bogdan Vlădan mărturiseşte că mormântul mamei sale a fost spart.
“M-a sunat cineva la un moment dat. Şi m-am dus la mormântul mamei, la Ploieşti. De fapt, cimitirul e până în Ploieşti. Era la vreo trei-patru luni după ce a fost pusă în cavou. Şi s-a pus un zid cu cărămizi. Şi ciment. Şi când m-am dus acolo, am văzut că mormântul mamei a fost spart. Era o gaură în dreptul pieptului. O gaură în cavou. S-a băgat mâna prin gaura aia. Au căutat poate bani, poate aur. Poate altceva", a declarat Bogdan, potrivit sursei citate.
Tânărul merge des mormântul mamei şi spune că aşa va face şi tatăl său, Gheorghe Vlădan, închis acum pentru crimă, atunci când va fi eliberat.
“Da, da... După ce o să-şi execute pedeapsa, o să meargă. O să aibă timp să meargă şi la cimitir... După ce-şi va ispăşi pedeapsa, tata o să meargă şi la mormântul mamei”, a mai spus tânărul.
La 5 martie 2012, orbit de gelozie Gheorghe Vlădan a intrat în coaforul Perla din Capitală şi şi-a împuşcat soţia şi pe o colegă a acesteia. Bărbatul a mai rănit alte şase persoane. El a fost condamnat la închisoare pe viaţă, însă a făcut recurs pentru reducerea pedepsei. Instanţa urmează să-i judece recursul.