Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, votată miercuri

19 iunie 2017 9:02   Național
Ultima actualizare:

21 iunie 2017 e o zi importantă pentru Partidul Social Democrat, pentru politica românească, pentru toată România. Miercuri, după ora 11.00, vom afla dacă partidul care a format majoritatea parlamentară după alegerile din 2016 (PSD) va reuși să-și dea jos propriul guvern și pe Sorin Grindeanu, premierul care a încetat brusc să mai răspundă comenzilor venite de la partid. Moțiunea de cenzură împrotriva Executivului va fi dezbătută și supusă votului în plenul reunit al celor două camere începând cu ora 11.00.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului rebelului Sorin Grindeanu, intitulată „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor”, a fost citită duminică în plenul reunit al Parlamentului, de senatorul Mihai Fifor. Doar 223 de parlamentari au semnat documentul, însă pentru ca acesta să treacă în ședința de miercuri e nevoie de votul a cel puțin 233 de aleși. Președintele PSD, Liviu Dragnea, spunea ieri că PSD va obține fără probleme numărul necesar de voturi pentru ca moțiunea să treacă și, odată cu ea, și visul de mărire al lui Sorin Grindeanu.

„Majoritarea celor care nu au semnat nu au fost prezenți, fiecare au vorbit cu mine, unii sunt plecați din țară și ajung în noaptea asta sau mâine, unii ajung marți. Noi am fost interesați să avem numărul de semnături peste limita stabilită de Constituție, iar cei cu care am vorbit am considerat necesar să nu le stric treburile astăzi. Noi stabilisem joi că depunem luni moțiunea de cenzură, așa și-au și făcut programul majoritatea, am luat decizia ulterior de a o depune astăzi pentru a scurta timpul în care ne aflăm de incertitudine și de lipsa practic a unui guvern care are efecte pe care nu ni le dorim”, a declarat Liviu Dragnea.Grindeanu speră să rămână premier

Sorin Grindeanu, cel care a dinamitat partidul din interior, are încredere că moțiunea de cenzură a PSD împotriva sa nu va trece în Parlament. El se bazează pe o susținere apreciabilă din rândul membrilor PSD nemulțumiți de mâna de fier a lui Liviu Dragnea. Mai mult, reîntors în partid și în Executiv, în funcția de secretar general al Guvernului, Victor Ponta le-a transmis membrilor PSD că le va cere propuneri de miniștri după ce moțiunea va fi respinsă.

“L-am rugat pe Victor Ponta să meargă în grupul PSD de la Camera Deputaților să transmită că în momentul în care moțiunea pică mă voi întâlni cu conducerea PSD, dar nu cu Liviu Dragnea, si voi cere în interiorul PSD propuneri de miniștri, la fel cu coaliția cu colegii de la ALDE. Voi vorbi cu colegii din coaliție, nu voi decide eu singur”, a spus Grindeanu.

Însă, dacă moțiunea de cenzură va fi aprobată, Sorin Grindeanu nu va mai intra în componența Guvernului și, cel mai probabil, va pierde toate șansele de a prelua șefia PSD.

Shhaideh îi face plângere penală

Sevil Shhahideh, ministrul demisionar al Dezvoltării, a declarat că se gândește să-l dea în judecată pe Sorin Grindeanu pentru declarațiile sale, potrivit cărora Programul Național de Dezvolvare Locală 2 (PNDL2) riscă să fie folosit în ineteres politic. „Mi-am contactat avocații și încerc să-i fac o plângere penală pentru aceste afirmații mincinoase. Domnul Grindeanu nu a știut niciodată nicio procedură a niciunui program din această instituție, domnia sa văd că spune că de cinci luni eu nu am făcut nimic, dânsul nu știe nici măcar data la care s-au terminat depunerile acestor proiecte, numărul lor și ce înseamnă analiza acestor proiecte”, a spus Shhaideh.

Mai multe