Mugur Mihăescu: «Am venit să curăţ gunoiul care este»

30 aprilie 2012 17:38   Național
Ultima actualizare:

Îmbrăcat în costum bleu, cu un făraş roşu în mâna dreaptă şi cu volumul „Neisprăvitul", de Charles Perrault, în mâna stângă, aşa s-a prezentat ieri Mugur Mihăescu la Primăria sectorului 5. Acesta a fost cadoul pentru primarul Marian Vanghelie, pe care Garcea vrea să-l bată la alegerile locale din 10 iunie.

Actorul, cunoscut pentru glumele siropoase din trupa umoristică „Vacanţa Mare", s-a înscris ieri în cursa electorală.

Garcea vrea să-i ia locul actualului primar, Marian Vanghelie, pe care îl consideră cel mai slab edil pe care l-a avut Bucureştiul. „Nu a făcut nimic în aceşti 12 ani de mandat. În sectorul 5 nu există străzi, nu există curăţenie, nu e nimic", a afirmat, pe un ton grav, Mugur Mihăescu la intrarea în sediul primăriei.

Actorul şi-a permis însă un moment umoristic înainte de a-şi depune cele 8.400 de semnături strânse de la susţinători. I-a adus primarului Vanghelie un cadou inedit: două cărţi, „Punguţa cu doi bani" şi „Neisprăvitul", un mouse, dar şi un făraş cu măturică.

„Făraşul e pentru gunoi, fiindcă în momentul de faţă sectorul 5 nu are salubrizare. Aşa că m-am gândit să curăţ eu gunoiul care este", ne-a spus Mihăescu, convins că bucureştenii din această zonă a Capitalei s-au săturat de actualul lor primar.

Deşi Marian Vanghelie e cotat cu şansa întâi pentru câştigarea unui nou mandat, Mugur Mihăescu e convins că el nu are nimic de pierdut, ci doar bucureştenii care nu-l vor alege. Încrezător cum a venit, Mihăescu a simţit însă gustul primei sale înfrângeri: nimeni de la secretariatul primăriei nu a vrut să ridice cadoul său pentru primar.

Alţi candidaţi-surpriză

Nu doar Mugur Mihăescu este o prezenţă inedită la alegerile locale din 10 iunie 2012. Prinţesa Brianna Caradja şi-a anunţat candidatura la Primăria Capitalei.

Pentru fotoliul de primar general se mai bat deputatul Silviu Prigoană, omul de afaceri Irinel Columbeanu, fostul selecţioner Anghel Iordănescu, independentul Nicuşor Dan şi „doctorul” Sorin Oprescu. Pentru sectorul 5 mai candidează fostul prefect, Mihai Atănăsoaei (PDL) şi Corin Romanescu (UNPR).

Mai multe