Muncitor mort după ce a căzut de pe o schelă, în zona Pipera din Capitală

16 decembrie 2015 13:17   Național
Ultima actualizare:

Grav accident de muncă pe un șantier din zona Pipera. Trei muncitori au căzut de pe o schelă amplasată la exteriorul unei clădiri, iar unul dintre aceștia a decedat. Ceilalți doi au fost transportați la spitalele Elias și Floreasca.

Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a precizat că accidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 11.38, la faţa locului fiind trimise două echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare şi una de stingere a incendiilor.

Inspectori de la ITM Bucureşti vor merge la locul accidentului pentru a verifica împrejurările şi cauzele producerii accidentului de muncă, a declarat pentru MEDIAFAX şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Constantin Bujor

Mai multe