Muncitor mort după ce a căzut de pe schele
17 mai 2012 18:11
Național
Ultima actualizare:
Nou accident de muncă soldat cu morţi pe şantierele pentru reabilitarea termică a blocurilor bucureştene. De data aceasta s-a întâmplat în cartierul Rahova, pe str. Dumbrava Nouă din sectorul 5.
În jurul orei 15.30, un muncitor de 50 de ani, care lucra pe o schelă la etajul patru, s-a dezechilibrat din motive necunoscute şi a căzut în cap.
În urma lui, undeva pe o bară de fier de la etajul doi, a rămas şapca. Echipajul SMURD solicitat să intervină a încercat în zadar să îl resusciteze. După câteva ore, cadavrul a fost dus la IML, iar la faţa locului doar o lumânare mai amintea tragicul eveniment.