«Muzeul» lui Vadim, scos la licitaţie pentru 60.000 €
Moştenirea culturală a lui Vadim va ajunge în casele dichisite ale colecţionarilor de rarităţi. Familia regretatului scriitor şi om politic nu a apreciat la adevărata lor valoare obiectele pe care Vadim le-a strâns cu aplomb de-a lungul vieţii. Peste 300 de cărţi rare, manuscrise, icoane, scrisori şi portrete cu autograf ale unor personalităţi autohtone şi internaţionale vor fi vândute la licitaţie pe 24 noiembrie.
Cu tot ce a agonisit Corneliu Vadim Tudor în cei 65 de ani de viaţă ai putea încropi uşor un muzeu, care să fie vizitat de toţi cei care iubesc istoria propriului popor. Politicianul a adunat de-a lungul anilor scrisori oficiale, obiecte de cult, monede şi documente rare semnate de înalţi oameni de stat de la noi. O parte din această moştenire culturală va fi vândută la licitaţie publică, după ce fiica cea mare a lui Vadim, Lidia, şi soţia acestuia, Doina, au apelat la celebra casă Artmark.
Printre bunurile colecţionate de „Tribun” se află un ceas de trăsură din secolul XIX, care i-a aparţinut cândva renumitului om politic Mihail Kogălniceanu, şi care are un preţ de pornire de 900 de euro. Pe lista obiectelor scoase la mezat găsim şi un stilou drag lui Vadim, confecţionat din aur şi baga (material extras din carapacea de broască ţestoasă), scos la vânzare pentru 6.500 de euro.
Manuscrisul de călătorie al lui Badea Vasile (continuatorul lui Badea Cârţan) nu poate fi cumpărat pentru mai puţin de 5.000 de euro, datorită unicităţii sale. Iubitorii istoriei tumultuoase a României se vor bate pe hotărârea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român de înlăturare a Anei Pauker din funcţia de vicepreşedinte al Guvernului (150 de euro) şi pe albumul de fotografii şi articole de presă legate de vizita din 1924 a regelui Ferdinand şi a reginei Maria în Marea Britanie (180 de euro).
„Toate loturile au potenţial pentru că au încărcătură istorică şi emoţională. Eu cred că bunurile în sine au o valoare apreciată de colecţionari, iar cei care le vor cumpăra nu o vor face neapărat fiindcă i-au aparţinut lui Vadim Tudor”, spune Valeriu Sângeorzan, director de comunicare al casei de licitaţii. La evenimentul din 24 noiembrie, găzduit de Hotelul Hilton din Bucureşti (ora 19.30), se vor vinde şi bunuri pe care Vadim le ţinea în biroul PRM din sediul evacuat cu mare scandal în ianuarie 2011.
Printre ele se numără o fotografie în care apare împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea şi cu Patriarhul Teoctist, cu prilejul vizitei Suveranului Pontif în România (90 euro). Începând de azi, obiectele care i-au aparţinut politicianului pot fi admirate în galeria găzduită de casa de licitaţii, situată în Palatul Cesianu Racoviţă din strada C.A. Rosetti nr. 5. Corneliu Vadim Tudor s-a stins din viaţă pe 14 septembrie la Spitalul Militar din Capitală, în urma unui infarct. Pe 28 noiembrie ar fi împlinit 66 de ani.
Şi maşina i-a fost scoasă la vânzare
Lidia (25 de ani) şi Eugenia (20 de ani) au postat un anunţ pe site-urile de vânzări auto second-hand ca să găsească cumpărător pentru maşina tatălui lor. Cele două fete cereau 15.000 de euro pentru un Chrysler 300C din 2010, care avea doar 26.000 de kilometri la bord. Anunţul nu se mai găseşte pe site-uri, astfel încât e posibil ca automobilul să fi fost vândut deja. În urma lui Vadim Tudor au mai rămas o casă în cartierul Cotroceni (Bucureşti) şi una în staţiunea Năvodari. Printre lucrurile sale cele mai de preţ se află şi una dintre cele 600 de copii ale Declaraţiei de Independenţă a SUA, estimată la câteva sute de mii de dolari.
Click! spune:
Românii care vor să cumpere obiecte care au aparţinut regretatului om politic pot participa la licitaţie în patru feluri, gratuit. Prin prezenţă în sală în ziua evenimentului, prin convorbire telefonică, online pe site-ul casei de licitaţie (trebuie să vă faceţi cont de utilizator) sau prin depunerea unei oferte scrise în avans pentru fiecare obiect de care sunt interesaţi.