Nadia şi-a condus tatăl pe ultimul drum
Gheorghe Comăneci (77 de ani), tatăl Nadiei, a fost condus sâmbătă pe ultimul drum de familie, prieteni şi apropiaţi. Peste 1.500 de oameni au ţinut să-şi ia rămas bun de la tatăl gimnastei.
Slujba de înmormântare a început exact la ora 12.00, aşa cum anunţase familia. O mare de oameni a luat cu asalt biserica Sfântul Neculai din Oneşti şi au însoţit cortegiul funerar până la cimitir.
Nadia Comăneci, care a plâns pe tot parcursul slujbei, a mers la cimitir la braţ cu mama ei, Ştefania, prima soţie a defunctului, venită tocmai de la Bucureşti.
La căpătâiul lui Gheorghe Comăneci s-a aflat şi actuala soţie, Elena, şi fratele Nadiei, Adrian. Procesiunea religioasă de înmormântare a fost condusă de un sobor format din nouă preoţi.
Printre cei prezenţi la înmormântare s-au aflat şi Ion Badea - preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, şi omul de afaceri Gigi Neţoiu.
La înmormântare a participat şi prima soţie a defunctului, Ştefania, mama gimnastei
Totodată, jerbe şi coroane au fost depuse de zeci de cluburi sportive din ţară şi autorităţi locale şi judeţene, dar şi de oameni de afaceri.
Cu puţin timp înainte de ora 14.00, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Gheorghe Comăneci a fost coborât în groapă.
După înmormântare, familia a oferit o masă la restaurantul Trotuş din Oneşti.
Mai citeşte:
Nadia Comăneci, în doliu după tatăl său: «E un moment deosebit de greu»