Nămeți de aproape un metru, la Rânca! Șoferii au avut probleme
Bătăi de cap pentru șoferi, la Rânca! Zona s-a transformat într-un ținut de iarnă, deși în țară pare că a venit primăvara. A nins abundent în ultimele zile, astfel că zăpada a ajuns de aproape un metru.
Pentru schiori a fost o adevărată bucurie, însă pentru șoferi a fost un coșmar. Oamenii s-au trezit cu mașinile îngropate în troiene. Utilajele de deszăpezire au traversat cu greu nămeții.
Chiar dacă s-a circulat foarte greu, șoferii n-au făcut cale întoarsa. Asta pentru că n-au vrut să rateze ocazia să pună schiurile în picioare pentru prima dată în acest sezon. La Rânca s-a deschis anul acesta și pârtia Păpușa, una dintre cele mai complexe din zonă, relatează observator.tv. Zona este perfectă pentru schi, însă viscolul le-a dat bătăi de cap mai multor șoferi.
La Brașov și la Bran, vreme de primăvară
Nu toți cei care s-au dus la munte în weekendul ce tocmai a trecut au avut parte de zăpadă. La Brașov și la Bran a fost o vreme caldă, aproape ca de primăvară. În loc de săniuș, turiștii au luat cu asalt terasele. La Bran au fost peste 10 grade Celsius, așa că cei care au venit sperând să vadă zăpadă au fost dezamăgiți.
Chiar daăc mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, temperaturile depășesc cu mult valorile normale, în cea mai mare parte a țării.