Narcis Neaga, șeful CNAIR, promite 116 km de autostradă în 2019

4 ianuarie 2019 15:31   Național
Ultima actualizare:

116 km de autostradă! Aceasta este promisiunea pentru 2019 venită din partea lui Narcis Neaga, șeful CNAIR. Loturile pe care ar urma să circulăm la finele anului sunt în lucru de câțiva ani de zile.

În România se construiește în ritmul melcului. Și asta ne-o demonstrează puținii kilometri care s-au dat în folosință în 2018.

La începutul anului trecut, autoritățile își propuseseră să inaugureze 150 de kilometri de șosea de viteză, dar iată că planurile au fost bulversate de greutatea cu care se desfășoară lucrările pe cele mai multe loturi.

Astfel că s-au dat în circulație puțin sub 60 de kilometri, dintre care circa o treime erau de fapt gata încă din 2017.

Vorbim despre loturile 3 şi 4 din Autostrada Sebeş - Turda (29 kilometri), podul peste Someşul Mic şi tronsonul Gilău - Nădăşelu din Autostrada Transilvania (9 kilometri), loturi din Autostrada Câmpia Turzii - Târgu Mureş (14 kilometri), ciotul de la intrarea în Capitală a  Autostrăzii Bucureşti - Ploieşti (3,3 kilometri + 3 kilometri nefolosiţi).

România are oficial 807 km de autostradă

Cu ultimele inaugurări din decembrie 2018, România are oficial 807 de kilometri de autostradă funcționali.

În 2019, într-un scenariu optimist, s-ar mai putea finaliza și deschide încă circa 116 km de autostradă, inclusiv cei 44 de km din Lugoj - Deva, loturile 3 și 4, care sunt gata în mare măsură încă de pe acum.

Promisiunea a venit chiar din partea lui Narcis Neaga, directorul Companiei Naționale pentru Infrastructură Rutieră (CNAIR).

”În 2019, 116 kilometri de autostradă vor fi daţi în trafic. Vom avea în total la sfârşitul anului aproximativ 923 kilometri”, a declarat şeful CNAIR într-un interviu pentru DCNews, care este convins că în 2020 România va avea o rețea de 1.024 de kilometri.

Pe de altă parte însă, alocările bugetare ce încă nu se cunosc, posibilele tăieri de finanțare și bâlbele autorităților pot pune sub semnul întrebării multe dintre proiectele cheie, inclusiv Autostrada Sibiu - Pitești, proiectele destinate Moldovei- Autostrada Unirii-sau podul peste Dunăre, de la Brăila.

Mai multe