Năstase, nu-ţi prieşte apa de la Rahova?
Aveau dreptul să se bucure de compania proaspătului deţinut timp de două ore, însă au stat mai puţin de o oră în celula din Spitalul Penitenciar Rahova. "Măcar din punct de vedere psihic este mai bine", au fost singurele cuvinte ale fiului cel mare al ex-premierului Adrian Năstase, când acesta a ieşit pe poarta închisorii, însoţit de mama sa.
Dana şi Andrei Năstase, soţia şi fiul cel mare al fostului premier, au călcat, pentru prima dată în viaţa lor, pragul unei puşcării.
Ieri, în jurul orei 11.45, cei doi au ajuns la Penitenciarul Rahova, acolo unde, de marţi seară, Adrian Năstase se află încarcerat, pentru a-şi ispăşi pedeapsa de doi ani de închisoare.
11.45. Dana şi Andrei Năstase au ajuns la Rahova
Abătuţi şi trăgând de zor de un bax cu apă şi două valize, cei doi au trecut cu greu de armata de ziarişti care îi aştepta în faţa închisorii.
Au stat apoi în faţa unui geam "garnisit" cu gratii până când s-au făcut formalităţile, apoi au mai aşteptat alte câteva minute pentru verificarea bagajelor.
Au aşteptat în faţa gratiilor până au fost primiţi în interior
Dacă mai punem la socoteală şi drumul parcurs până la uşa celulei, atunci putem spune cu certitudine că soţia şi fiul lui Adrian Năstase nu au stat de vorbă cu acesta nici măcar o oră, din timpul maxim permis, de două ceasuri.
Pentru că, la 12.45, porţile s-au deschis iarăşi şi cei doi au ieşit şi s-au îndreptat repede spre maşină, evitând pe cât posibil presa.
Andrei a cărat un bax cu 12 litri de apă
Totuşi, pe lângă rugăminţile de a fi lăsaţi în pace, Andrei Năstase a spus că tatăl său se simte mai bine din punct de vedere psihic.
Surse din cadrul penitenciarului ne-au explicat că apa din unitate este potabilă, însă orice deţinut are voie să primească 20 de litri de apă şi băuturi răcoritoare.
Aşa că nu de nevoie a cerut apă fostul premier!
12.45. Rudele lui Năstase au ieşit val-vârtej şi au plecat spre casă
Năstase va fi păzit de personal neînarmat
Traiul care îl aşteaptă în penitenciar pe Adrian Năstase după ce va părăsi patul de spital nu este unul drastic.
Pentru că pedeapsa pe care o are de ispăşit este de 2 ani, ex-premierul se încadrează perfect în rândurile deţinuţilor care au dreptul la un regim semi-deschis.
Deţinuţii de la penitenciarul Jilava lucrează la spaţii verzi. Şi Năstase ar putea ieşi la muncă
Asta înseamnă că, pe timpul zilei, deţinutul se poate plimba în voie, neînsoţit, în interiorul penitenciarului.
Dar, când vine vorba despre activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, acestea se desfăşoară sub supraveghere, în grupuri.
Adrian Năstase va avea voie să-şi organizeze aşa cum doreşte timpul liber, însă sub supraveghere.
Pe timpul zilei, camerele sunt deschise, iar noaptea acestea se închid şi se asigură.
În ceea ce priveşte munca prestată de această categorie de persoane, ea se desfăşoară în interiorul şi în afara locului de detenţie, iar supravegherea se face de personal neînarmat.
Întreruperea pedepsei, judecată pe 5 iulie
Pentru că nu a fost adus în sala de judecată, magistraţii au amânat judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei a lui Adrian Năstase pentru data de 5 iulie.
Cererea de amânare a executării pedepsei a fostului premier, condamnat la doi ani de închisoare, a fost schimbată de instanţă în cea de întrerupere a executării pedepsei, întrucât acesta este deja încarcerat, la Penitenciarul Rahova.
Şi Vântu este un deţinut special. Bodyguarzii îi duc apă şi DVD-uri în arest
Şi pentru miliardarul Sorin Ovidiu Vântu este greu de supravieţuit în celulă. Săptămână trecută, el a fost dus din nou, sub escortă, în arestul Poliţiei Capitalei.
Omul de afaceri a fost luat cu mandat de la domiciliul său din Corbeanca şi adus în arest pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.
Înainte însă ca omul de afaceri să ajungă în arest, la poliţie au venit bodyguarzii săi care au adus apă şi numeroase alte pachete voluminoase.
Potrivit PRO TV, acest lucru a continuat şi după ce Vântu a fost adus în arest. Mai multe persoane au continuat să care pachete.
De asemenea, ei au adus şi scaunul cu rotile cu care se deplasează omul de afaceri, dar şi mai multe DVD-uri cu filme.
De acelaşi tratament special s-a bucurat omul de afaceri şi când a fost încarcerat anul trecut.
Se strânge laţul! 7 ani de închisoare şi pentru Corneliu Iacubov
Şapte ani va sta omul de afaceri Corneliu Iacubov în închisoare, aşa a decis, ieri, instanţa supremă, în dosarul privind prejudicierea Rafo Oneşti cu peste 240 miliarde de lei vechi.
În acelaşi caz, Toader Găurean are de executat şase ani de detenţie, iar Marin Marin şapte ani. Deşi era unul dintre cei mai bogaţi oameni din Bacău, controversatul om de afaceri pare sărac lipit.
2005. Corneliu Iacubov a fost încătuşat pentru prima dată
Cel puţin în acte, căci pe numele său nu există nici un fel de bunuri. Băcăuanul a avut grijă să-şi pună la "adăpost" averea.
A transferat pe numele soţiei, de care a divorţat în 2005, terenuri, imobile şi pachete de acţiuni la diferite firme. Iacubov este şi un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu.
În perioada de glorie a Gelsor şi FNI, filiala Bacău a acestor societăţi, coordonată de Corneliu Iacubov şi Dumitru Sechelariu, era una dintre cele mai puternice din ţară.
Având în vedere că, în ultimii ani, Iacubov a stat mai mult prin Monte Carlo, poliţiştii s-ar putea să aibă supriza de a nu-l găsi la domiciliu, când se vor duce să-l ridice.
Dosarul «Transformatorul»! Deputatul Relu Fenechiu, trimis în judecată
Deputatul Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de DNA alături de trei foşti directori ai Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, în dosarul denumit de presă "Transformatorul".
Procurorii susţin că firmele lui Relu Fenechiu (SC La Rocca SRL, Fene Grup SA) ar fi cumparat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de trasformatoare, pe care le-ar fi revândut societăţii Electrica Moldova la suprapreţ. Potrivit DNA, prejudiciul total se ridică la 6.406.976 lei fără TVA.
Procurorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale inculpaţilor.