Năstase, tovarăş de pahar cu Băsescu: «Am băut cu Traian nenumărate sticle de whisky» - VIDEO

27 iulie 2011 6:15   Național
Ultima actualizare:

Surpriză de proporţii! Rivali consacraţi în politica românească, Adrian Năstase şi Traian Băsescu, au avut şi vremuri în care s-au înţeles de minune, fostul premier fiind chiar coleg de pahar cu actualul preşedinte.

Cei doi politicieni s-au remarcat în ultimii ani ca fiind "duşmani de moarte", prin replici acide şi acuzaţii publice reciproce. Traian Băsescu a susţinut mereu că Adrian Năstase s-a aflat în vărful piramidei oligarhilor şi a corupţiei instituţionalizate din România post-decembristă, iar Adrian Năstase s-a apărat întruna spunând că este hăituit de procurorii DNA la comanda expresă a şefului statului.

Cu toate acestea, cei doi rivali ai politicii dâmboviţene au avut şi clipe mai bune, fiind chiar vecini într-o vilă de protocol din zona Arcul de Triumf, din Capitală.

Întrebat dacă zvonurile despre presupusa plăcere a preşedintelui de a bea whisky sunt adevărate, Adrian Năstase a declarat într-un interviu pentru ziarul Ring că pe vremea când erau vecini obişnuiau să bea împreună şi chiar goleau sticle întregi de whisky.

"Mie nu-mi place să comentez pe chestiuni personale. Pot să vă spun că şi eu am băut cu Traian Băsescu nenumărate sticle de whisky pe vremea când eram vecini. Nu ştiu dacă mai bea, dacă nu mai bea, cât bea, sunt problemele lui. Acum, esenţial este dacă un anumit regim de viaţă afectează deciziile pe care le ia sau poate să-i afecteze sănătatea, înţeleg că nu… Deci este un subiect pe care nu-l comentez", a declarat fostul premier pentru sursa anterior citată.

Năstase îi facea preşedintelui cadouri de 200 de euro

În trecut Adrian Năstase îi făcea chiar şi cadouri actualului preşedinte,  despre care dădea întotdeauna asigurări că "nu depăşesc valoarea de 200 de euro". În perioda în care cei doi au fost vecini, l-au avut drept colocatar pe un alt fost prim ministru despre care se spune că ar fi prieten cu alcoolul.

Traian Băsescu (Foto: agerpres)

Este vorba despre Nicolae Văcăroiu, a cărui casă a fost spartă acum ceva vreme de de Năstase şi de Băsescu atunci când a provocat o inundaţie de proporţii: "Cel care ne-a inundat şi pe mine, şi pe Traian Băsescu a fost Nicolae Văcăroiu. Este adevărat că toţi încercăm atunci să străngem apa, în condiţiile în care Nicu Văcăroiu era plecat din Bucureşti şi robinetul de apă de la el curgea încontinuu. A trebuit să intrăm, nu neapărat prin efracţie, dar cu ajutorul unui coleg, să oprim apa", povestea Năstase în presa autohtonă.

CITEŞTE ŞI:

Victor Ponta: "Traian Băsescu căuta după sticlă pe jos"

Băsescu şi-a abandonat casa din Mihăileanu

Băsescu, de vânzare! Costă 7.000 de lei

Mai multe