Nașul de cununie al Elenei Băsescu, implicat în dosarul lui Udrea

6 februarie 2015 18:32   Național
Ultima actualizare:

Naşul Elenei Băsescu, Răzvan Mustea, este şi el implicat în cel mai mare dosar de şpagă al Elenei Udrea. Fost ministru al Comunicaţiilor în ultimele luni de guvernare PDL, Răzvan Mustea ar fi făcut presiuni, alături de Dorin Cocoş şi Elena Udrea, asupra unui om de afaceri căruia îi pretindeau milioane de euro pentru deblocarea plăților contractului e-România.

Potrivit România TV, Răzvan Mustea se lăuda în declaraţia de avere, atunci când era deputat, cu un Porsche, ceasuri şi bijuterii de 60.000 de euro, o casă în Voluntari şi alta în Bucureşti, dar şi zeci de mii de euro în conturi. Iar Elena Udrea l-a luat sub aripa sa ocrotioare şi l-a sprijinit să devină în 2012 ministru al Comunicaţiilor.

Conform referatului DNA din dosarul Microsoft şi e-România, Dorin Cocoş, în baza înţelegerii cu Elena Udrea, ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societaţi de IT, aproape 3 milioane euro, pentru a debloca plăţile pentru contractul e-România.

Presiuni pentru deblocarea plăţilor ar fi fost exercitate şi de Răzvan Mustea, după cum reiese din declaraţiile denunţătorilor din dosar.

Mai multe