«Ne-am lăsat familiile pentru un trai mai bun»
Momente pline de emoţie pentru 17 jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie. În urmă cu două zile, au plecat în misiunea vieţii lor: să-i pregătească pe militarii şi poliţiştii afgani. O misiune grea, dar bănoasă. Solda lor este de 70 de dolari pe zi şi recunosc că pe lângă datoria faţă de patrie i-a făcut să rişte traiul mai bun pentru cei de acasă.
Afganistanul este o zonă pustiită de războaie, unde un pas greşit te poate costa viaţa. De cum coboară din avionul militar, jandarmii noştri ştiu că-şi joacă viaţa la ruletă. Dar totuşi îşi doresc să plece la război. Dau teste peste teste, doar-doar vor fi selectaţi. Adrian Soldatu are 43 de ani şi marţi a plecat pentru a şaptea oară în Afganistan. L-a durut sufletul că şi-a lăsat copiii şi soţia cu lacrimi în ochi.
”Ne-am lăsat familiile acasă pentru un trai mai bun, plus că ne facem datoria”, ne-a spus plutonierul-şef. Mihaela (39 de ani) plânge şi îi ţine lângă ea pe cei trei micuţi ai lor. Andrei are 8 ani, Alexandru, 7 ani, iar Maria 1 an şi 10 luni. ”Nu ştiu cum am să mă descurc singură cu ei, mai ales că de la 1 martie încep serviciul. Sunt poliţist. Dar vedeţi că banii au devenit un lux şi trebuie să facem sacrificii”, ne-a spus femeia, iar lacrimile îi şiroiau pe obraji. Clima insuportabilă, praful pe care-l simţi intens când respiri, apoi teama de moarte, care pluteşte la tot pasul în atmosfera de front, sunt primele probleme pe care le întâlneşte fiecare soldat în Afganistan. Dar iată că şi Alexandru Rotaru şi-a luat inima-n dinţi şi a luat calea războiului pentru prima dată. Este cel mai tânăr jandarm din acest contingent. Are 27 de ani şi o soţie care va rămâne singură pentru şase luni.
”Am o datorie morală să servesc ţara şi recunosc că şi partea financiară a contat”, ne-a mărturisit plutonierul. Şeful contingentului, colonelul Florin Simionel (44 de ani), a acceptat provocarea ca să se mai ”şlefuiască”. ”Am ajuns să fiu ruginit după 22 de ani de jandarmerie şi am zis să fac şi altceva. E ca la măritiş, sper să fie bine şi să ne întoarcem sub scut şi în nici un caz pe scut”. Pe lângă salariul din ţară, fiecare jandarm primeşte o soldă de 70 de dolari/zi, adică 2.100 de dolari/lună (8.700 de lei). Dacă ar fi rămas acasă, ar fi încasat drept soldă cel mult 4.000 de lei, lunar. În misiunea NATO, jandarmii români vor asigura pregătirea de specialitate pentru Forţele Naţionale Afgane, a Armatei şi Poliţiei, dar şi a Forţelor Aeriene Afgane.