Ne apărăm de ruși cu rachete americane Patriot

12 iulie 2017 10:48   Național
Ultima actualizare:

Departamentul de Stat al SUA a aprobat, marţi, o posibilă vânzare a unor sisteme antiaeriene şi antibalistice de tip Patriot către România, în valoare de aproximativ 3,9 miliarde de dolari, informează Mediafax.

"România va folosi sistemul de rachete Patriot pentru a-şi consolida apărarea naţională şi pentru a descuraja orice ameninţare regională", a declarat Departamentul de Stat al SUA.

Totodată, "tranzacţia propusă va spori capacităţile defensive ale forţelor armate române în faţa unei agresiuni şi va contribui la protejarea aliaţilor din NATO care se antrenează cu regularitate pe teritoriul României".

Posibila vânzare către România vine în urma deciziei Statelor Unite de a desfăşura temporar sisteme antiaeriene şi antibalistice de tip Patriot în Lituania, în cadrul unui exerciţiu al NATO. Anul trecut, Moscova a desfăşurat rachete de tip Iskander în enclava sa, Kaliningrad, aflată la graniţa cu Polonia şi cu Lituania.

Mai multe