Ne aşteaptă ploi şi vreme răcoroasă
Vremea a intrat într-un proces de răcire pe teritoriul întregii ţări, iar în zilele următoare vom avea parte de temperaturi mai scăzute, ploi şi, pe arii restrânse, descărcări electrice.
Însă, spun meteorologii, condiţiile meteo sunt normale pentru această perioadă. Maximele vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade Celsius, iar nopţile vor fi destul de reci. Astfel, în partea de est a Transilvaniei, meteorologii anunţă valori sub 5 grade Celsius. Marţi (8 septembrie) va ploua în jumătatea de nord a ţării, iar miercuri (9 septembrie) ploile se extind în est. Începând cu ziua de joi (10 septembrie), aria ploilor va cuprinde şi jumătatea de vest a ţării. Temperaturile maxime vor avea valori de 17-18 grade în nordul Moldovei, până în jur de 27 de grade Celsius în sud.