«Ne-au furat trotuarul!»

21 iulie 2011 18:45   Național
Ultima actualizare:

„Vrem trotuarul înapoi!” Acesta este strigătul de disperare al locuitorilor din mai multe blocuri din Drumul Taberei, care s-au trezit peste noapte prizonieri în case din cauza metroului.

Pentru a duce gunoiul sau pentru a traversa strada, trebuie să meargă un kilometru. Dacă vreun locatar păţeşte ceva, Salvarea nu îl poate ajuta, pentru că nu are acces până la imobil.

Nu este vorba de locuitorii vreunei zone defavorizate, ci de bucureştenii care au nenorocul de a locui chiar pe Bd. Drumul Taberei, în blocurile situate la intersecţia cu str. Valea Ialomiţei şi până la cea cu str. Târgul Neamţ.

“Nu ne interesează de lume. Am primit ordin să tragem gardul, l-am tras“

„Ne-au furat trotuarul! Am plecat la serviciu şi când m-am întors am descoperit că parcările erau blocate cu un lanţ de popice, iar în faţa blocurilor apăruse un gard lung de tablă", se plânge Cristina Ion.

Sanda este o altă locatară nemulţumită. „Gardul este pus greşit şi nu lasă lumina să treacă, aşa că circulăm pe lângă el cu frică, pentru că în tufişuri poate aştepta oricând un golan", spune femeia. Explicaţia este simplă: autorităţile vor începe în zonă primele săpături pentru realizarea magistralei de metrou Drumul Taberei-Universitate.

Aceasta va avea 13 staţii, o lungime de 9,06 km şi va costa 883 milioane de euro. Lucrările se estimează că vor fi terminate în 2015.

“Nu ne interesează de lume. Am primit ordin să tragem gardul, l-am tras“

Mai multe