Ne omoară căldura! O să fie mai cald decât în 2003, când s-au „sufocat” 30.000 de oameni

3 iulie 2015 23:19   Național
Ultima actualizare:

Arde Europa! Valul de căldură care vine din Africa a transformat bătrânul continent într-un Iad, încă din primele zile ale lui iulie. Termometrele înregistrează temperaturi record, în timp ce în Olanda autorităţile se aşteaptă cu groază la 200 de morţi săptămânal.

Cald de pici din picioare! Iulie a îngenuncheat Europa. În Londra s-au înregistrat temperaturi de 36,7 grade, depăşind maxima istorică din 26 iunie 1976, de 34,6 grade. În Paris, oamenii cădeau din picioare în arşiţa de 39,7 grade, cea de a doua maximă istorică.

Şi vara e abia la început. Meteorologii se gândesc îngroziţi că anul acesta se vor depăşi maximele din 2003, când aproximativ 30.000 de persoane (14.000 numai în Franţa) au pierit din cauza caniculei. În Germania şi Olanda termometrele au înregistrat 37,6 grade.

Autorităţile olandeze au emis repetate avertismente pentru ca oamenii să nu cadă victime caniculei. Ei se aşteaptă la peste 200 de decese săptămânal din cauza caniculei. În Spania s-au înregistrat 39,1 grade, în Portugalia 39,2 şi în Italia, 39,7 grade Celsius. Meteorologii recomandă instituirea codului portocaliu de caniculă în Spania, Franţa, Belgia, Olanda, Germania, Elveţia, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, România, Ucraina, Belarus şi Lituania.

Canicula va cuprinde și România. Temperaturile din vestul ţării vor urca sâmbătă (4 iulie) la 32 de grade. Excepţie va fi în Dobrogea, unde plouă, iar valorile nu depăşesc 25 de grade. Duminică, temperaturile urcă la 32-34 de grade chiar şi în centrul ţării. De luni, timp de cinci zile, evitaţi să ieşiţi din case la orele prânzului! Va fi caniculă, iar soarele va arde nemilos! Meteorologii prognozează în jur de 37 de grade în Banat şi Crişana, 35 de grade în restul teritoriului, iar în Dobrogea în jur de 32 de grade.

Mai multe