Ne promit 160 km de autostradă. Să-i credem?
160 de kilometri de autostradă sau 75 de minute de mers cu maşina în linie dreaptă la o viteză de 130 km/h. Cam aşa s-ar putea traduce promisiunea făcută de autorităţi pentru 2017. Graficul arată că Autostrada Bucureşti-Ploieşti înaintează cu 3 km şi că se vor deschide mai multe tronsoane în vestul ţării.
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Buşe, a anunţat la finalul lunii decembrie că lungimea reţelei rutiere ar urma să se mărească anul acesta cu 160 de kilometri. Ceea ce înseamnă de zece ori mai mult decât în 2016. Actualul şef, Răzvan Cuc, ne-a lăsat însă pe toţi cu gura căscată când a spus în ziua învestirii sale că nu ne promite nici măcar un kilometru. Dacă ar fi să considerăm că declaraţia a fost una nefericită şi că noul demnitar şi-a propus totuşi să continue planurile tehnocraţilor, atunci iată care ar fi graficul! Până la sfârşitul lunii, ar trebui să fie inauguraţi 15 km din Lotul 2 de pe Autostrada Lugoj - Deva, prevăzut să aibă 28 km. După care şoferii se vor bucura pentru încă 3 km din Autostrada Bucureşti-Ploieşti.
Bucata dintre Centura Capitalei şi strada Popasului, din Voluntari, este deja gata, însă nu se poate circula încă. Lipseşte studiul despre impactul pe care îl va avea un trafic intens în zonă asupra oraşului Voluntari. Şi iar ne îndreptăm spre vestul ţării. Lotul 3 din Lugoj - Deva, cu o lungime de 21 km, se află în plan. Stadiul lucrărilor e de peste 70%.
Lotul 4, care se întinde pe 22 km, este gata pe jumătate. Însă muncitorii au dat în calea lor peste o peşteră de lilieci, astfel că este nevoie de un studiu de impact asupra mediului. Mutându-ne mai la est, există alte patru loturi de autostradă, situate între Sebeş şi Turda, care ar trebui date în folosinţă până la finele anului. Pe primul lot, lung de 17 km, există autorizaţie de construire pe 14 km. Pentru ceilalţi trebuie încheiate activităţile de proiectare şi obţinut avizul de mediu.
Pentru lotul 2 există autorizaţie de construire pentru 18 din cei 24 km ai autostrăzii. La fel însă ca în cazul primului lot, lucrările sunt finalizate 13%. Loturile trei şi patru sunt finalizate în proporţie de 64%, respectiv 44%. Cât priveşte Suplacu de Barcău – Borş (60 km), şansele de deschidere sunt minime. Lucrările au fost părăsite de Bechtel acum patru ani, sunt degradate şi trebuie reevaluate, reproiectate. În plus, este necesară o nouă licitaţie, după ce firma spaniolă Corsan Isolux a reziliat contractul. Tot pentru 2017 mai sunt programaţi să fie gata 10 km din Autostrada Câmpia Turzii- Târgu Mureş. Mai exact lotul 2 Ungheni- Ogra.
Circulăm cu viteză pe 750 de kilometri
Până în anul 2020, se vor construi peste 1.200 km de autostradă, 1.900 de kilometri de drum expres, drumuri Transregio şi Transeuro, cât şi variante ocolitoare, potrivit Master Planului aprobat de Bruxelles. În realitate, ţara noastră are în acest moment doar 750 de kilometri de autostradă şi multe promisiuni pentru anul acesta. Studiile arată că cei mai mulţi kilometri de autostradă au fost deschişi traficului în anul 2013, respectiv 117,885, iar cei mai puţini în 2006 (17,58).
Cea mai veche autostradă din România este Bucureşti - Piteşti, dată în exploatare în anul 2000. Lungimea acesteia este de 96 de km, iar costurile s-au situat la circa 248,693 milioane de lei, fără TVA. Autostrada Bucureşti-Piteşti a fost construită cu bani de la bugetul de stat de consorţiul Federici-Astaldi-Todini.