Ne putem bucura de Crăciun și în pandemie! Soluții pentru Sărbători în siguranță

23 decembrie 2020 9:11   Național
Ultima actualizare:

Anul acesta facem sărbătorile în condiții speciale. În loc de gustat turtă dulce prin târguri de Crăciun, ieșit la concerte în stradă, de Revelion, și întâlnit cu familia și prietenii, la masă, acum avem mască, dezinfectant, distanțare. Suntem în plină pandemie, spitalele sunt pline, astfel că trebuie să fim extrem de atenți la mici detalii. Pentru siguranța noastră și a celor dragi, e bine să respectăm câteva recomandări.

Înainte de Sărbători

  • Dacă intenționați să vizitați pe cineva apropiat sau să vă vedeți cu prietenii la masă, faceți un test COVID înainte. Verificați programul centrelor de testare și interesați-vă în cât timp primiți rezultatul.
  • Cel mai sigur este să renunțați la orice fel de întâlnire și interacțiune. „Mai important este să rămânem sănătoși, să trecem peste pandemia asta. Sărbători vor mai fi, și ar fi păcat, ca la anul, la masa de Crăciun să fie cu o farfurie mai puțin, doar pentru că «ne-am săturat» de restricții”, recomandă dr. Amin Zahra, medic la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
  • Evitați mersul prin mall-uri și supermarketuri, mai ales la orele de vârf. Cumpărăturile se pot face și online, iar curierul vine în câteva ore. Cei care nu au această opțiune ar fi bine să renunțe la ieșiri neesențiale, doar pentru a lua un mic suvenir amicului cu care, oricum, nu ar fi indicat să se întâlnească.

Deplasările în afara localității

  • Nu vizitați rude în vârstă sau persoane vulnerabile, chiar dacă aceastea insistă să treceți pe la ele! Mai bine să le fie dor decât să le puneți viața în pericol.
  • Nici în vacanțe nu e indicat să plecați. Dacă e musai să călătoriți undeva, interesați-vă care este situația la destinație, dacă localitatea e în carantină sau dacă traseul trece prin localități carantinate. Să nu uitați nici de declarația pe proprie răspundere!
  • Pe drum, evitați să mâncați în locuri publice de popas și luați-vă de acasă apă, sendvișuri și toate cele necesare.

La întâlnirile de familie

  • Dacă ați decis, totuși, să vă întâlniți cu prietenii sau rudele, purtați mască și încercați să stați la distanță. Fără îmbrățișări, sărutări, strângeri de mână! Specialiștii citați de wikihow.com recomandă să stați cu masca pe tot parcursul întâlnirii și să-i încurajați și pe ceilalți să facă la fel. Aceste lucruri pot fi clarificate din timp, la telefon.
  • Evident, dacă nu aveți un test COVID cu rezultat negativ, sau dacă nu ați trecut prin boală, mâncatul împreună la masa de Crăciun este un risc.

Idei alternative de distracție

Și în propria locuință vă puteți simți bine de Sărbători. Sunt atâtea lucruri plăcute care se pot face! Decorați casa, uitați-vă la filmele pe care ați dorit să le vedeți, dar nu ați avut timp până acum, gătiți o rețetă mai deosebită, prind bine și plimbările în parc și sportul în aer liber. Iar pe cei dragi îi puteți vedea la fel de bine și pe video, de la distanță. Masa împreună, în fața ecranelor, pe Zoom, nu e nimic neobișnuit în anul pandemiei. Ba poate fi chiar distractiv! Să aveți Sărbători frumoase, liniștite, și multă sănătate, că-i mai bună decât toate!  

Mai multe