Ne vom delecta cu vinete albe

5 septembrie 2018 17:55   Național
Ultima actualizare:

Surpriză pe tarabe! Nu va mai trece mult timp şi în pieţele din toată ţara vor fi vândute vinete din soiul Camelia. Acestea sunt albe, au un gust mai bun şi sunt mai cremoase decât cele tradiţionale. Soiul se află încă în faza de omologare la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. Vinetele albe au fost botezate după prenumele tinerei cercetătoare care s-a preocupat de crearea acestui soi, scrie adevarul.ro.

La nici 30 de ani, Camelia Bratu este unul dintre cercetătorii de bază ai Staţiunii Legumicole din Buzău şi răspunde de ameliorarea şi aclimatizarea soiurilor de pătlăgele vinete. De şase ani, tânăra munceşte la îmbunătăţirea unui soi de vinete albe. În semn de apreciere, ceilalţi cercetători i-au făcut o surpriză uriaşă, când trebuia înregistrată noua legumă în documentele pentru omologare. ”Colegii au vrut să mă apropie şi mai mult de colecţia pe care o am în grijă, aceea de pătlăgele vinete. Ei au decis ca unul dintre soiurile pe care le scoatem pe piaţă să poarte numele Camelia”, se amuză cercetătoarea.

Mai multe