Nelu Tătaru, despre deschiderea universităților: „Se vor deschide și căminele, noi pregătim ghiduri în acest sens”
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat că se vor deschide căminele studențești din această toamnă, însă fiecare universitate va decide modul în care se vor desfășura cursurile. În acest sens vor fi elaborate ghiduri care vor cuprinde reguli pentru fiecare student, dar și pentru cei care lucrează ăn aceste instituții pentru a evita răspândirea virusului.
„Se vor deschide și căminele, noi pregătim și ghiduri pentru aceste cămine. Activitatea universitară se va desfășura sub autonomia fiecărei universități. Noi am discutat și în ședința pe care am avut-o la Palatul Cotroceni, acolo a fost prezent și domnul Câmpeanu care a expus problema, având în vedere autonomia universitară a și expus problema că ei s-au obișnuit ca și cursurile să fie online, iar activitățile practice să fie făcute la nivelul universități.
Noi am solicitat și în săptămânile următoare pregătim ghidurile de desfășurare a activității de laborator. Este autonomie universitară, cum vor alege, noi vom veni cu acele criterii”, a declarat Nelu Tătaru potrvit BZI.
Ministrul Sănătății a spus că fiecare universitate va decide modul în care vor fi ținute cursurile, iar în ceea ce privește căminele studențești acestea se vor deschide, însă vor fi elaborate mai multe ghiduri cu reguli.