Nepotul milionarului Zaher Iskandarani, împușcat în stil mafiot
Reglare de conturi în plină stradă! Nepotul celebrului om de afaceri Zaher Iskandarani a fost împușcat în stil mafiot, ieri seară.
Incidentul s-a petrecut în zona Torontalului, din Timișoara. Fatid Jamil tocmai iesește de la sal de sport și urcase în mașina sa, un BMW X6, când au început impușcăturile.
Ziarișii de la opiniatimisoarei.ro scriu că două gloanțe au străpuns portiera din stânga spate, iar un al treilea geamul șoferului.
Bărbatul a fost rănit la o mână și a fost transportat la spital, unde afost băgat urgent în operație. Medicii încearcă să-i salveze degetul inelar de la mâna stangă care a fost zdrobit de glonț. Politiștii îi caută pe cei care au tras și spun că la mijloc ar fi vorba de o reglare de conturi.
Fatid Jamil locuiește într-un apartament care a fost în urmă cu mulți ani scena unei crime sângeroase. În 1994, unui cetățean sirian i-a fost retezat capul cu o sabie.
De acea crimă teribilă a fost acuzat fratele lui Zaher Iskandarani, Maher Iskandarani, dispărut încă de pe atunci.
Cine este Zaher Iskandarani
Zaher Iskandarani (58 de ani), zis și Prințul Banatului, se află pe lista celor mai căutați infractori. Are de executat 5 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, contrafacere și contrabandă cu țigări, condamnare primită în 2014.
Țigările, falsificate după mărci celebre, într-o fabrică din Jimbolia, erau destinate atât pieței din Europa de Vest, cât și Orientului Mijlociu.
Tutunul era livrat de la o firmă din Liban, care ar fi controlată de familia lui Iskandarani.
Acestuia i-a fost frică de pușcărie și, cu o zi înainte de pronunțarea sentinței definitive, a fugit din țară și se presupune ca s-ar ascunde în Liban.