New York Times: ”România s-ar putea îndrepta spre un dezastru”

19 octombrie 2017 20:00   Național
Ultima actualizare:

Avansul economic al țării noastre, sesizat de celebra publicație americană,poate culmina dezastruos, susțin tot cei de la New York Times.

Deși România este una dintre cele mai sărace țări din Europa, care încă încearcă să îți revină după excesele regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, a ajuns să înregistreze cea mai mare creștere economică din UE. De exemplu, în prima jumătate a anului, a crescut cu 8,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, scrie New York Times, într-o analiză dedicată economiei românești.

Astfel, prestigioasa publicație dă exemplul unei pensionare care își cumpără o pereche de cizme de piele dintr-un mall, pentru a evidenția trăsăturile creșterii economice din acest an, care este bazată pe consum. 

„Undeva într-un mare centru comercial, peste druum de un cinema IMAX și un magazin de electrocasnice, Anca Mariana Petculescu a văzut o pereche de cizme de piele, de culoare neagră. Și-a amintit de cardul de credit, de costurile ridicate necesare pentru reparația sistemului de încălzire din apartament, dar apoi și-a amintit de cei 500 de lei în plus, aproximativ 130 de dolari, pe care Guvernul i-a adăguat pesiei sale lunare, așa că și-a cumpărat cizmele”, notează publicația, citată de stirileprotv.ro. 

„Înclinațiile acestei pensionare, aflate la cumpărături, pot explica cum de a devenit România țara cu cea mai rapidă creștere economică din Europa, care a înregistrat o creștere de 5.8% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (...) Scena de la mall ilustrează de ce mulți economiști sunt pesimiști că economia României va continua această ascensiune și de ce unii se tem ce deja se conturează o nouă criză economică în România. Cea mai mare parte a creșterii economice are la bază consumul – se bazează pe creșterile economice din sectorul public, cauzate de un guvern populist al cărei generozități împinge la extrem calculele”, mai precizează sursa citată.

România riscă să pățească la fel ca Grecia

Astfel, pentru a avea suficienți bani pentru toate aceste promisiuni, Guvernul a redus cheltuielile pentru dezvoltarea autostrăzilor și a altor proiecte publice „care nu diferă foarte mult de decizia unei familii de a cheltui fondul pentru universitate al unui copil, ca să construiască o piscină”.

„Există temerea că aceste decizii ale Guvernului, care au generat o creștere provizorie a economiei, vor lăsa țara în datorie”, se mai precizează în analiza NYT. 

Mai multe